"Cand investesti regulat si pe termen lung, volatilitatea devine un aliat" - 24 septembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Prin investiţii regulate şi pe orizonturi lungi de timp se pot cumpăra active atât la preţuri mai mari cât şi la preţuri mai mici, astfel încât volatilitatea, elementul de care se tem cel mai tare investitorii în fonduri de investiţii, devine un aliat, a punctat, ieri, Dan Popovici, CEO OTP Asset Management, în cadrul Summitului Adminis­tratorilor de Fonduri din România. Dan Popovici a spus: "Soluţia pe termen lung pentru industria de asset management din România este să găsim acele mecanisme astfel încât clienţii noştri să investească în mod regulat şi să aibă un orizont lung de investiţii. În momentul în care investeşti regulat şi ai un orizont de investiţii lung, de 20 - 25 de ani, volatilitatea fondurilor de acţiuni sau a celor de investiţii în general, care conform declaraţiilor multora dintre clienţi este lucrul care-i deranjează cel mai tare şi de care se tem cel mai mult, devine un aliat. Pentru că, în momentul în care se investeşte recurent, lunar, se poate cumpăra şi la un preţ mai mare şi la un preţ mai mic. Iar pe termen mediu şi lung, avantajul de a avea acestă disciplină şi recurenţă în investiţii este clar în favoarea clienţilor". CEO-ul OTP Asset Management a punctat că, în prezent, toate băncile din ţara noastră care distribuie unităţi de fond au servicii de economisire automată. "Important de ştiut este că reprezintă efectiv o decontare directă. Clientul vine, semnează un contract în care spune că în data de cinci ale fiecărei luni, o sumă de 50, 100 sau 200 de lei să fie investită într-un anumit fond. Iar asta se întâmplă recurent, lună de lună, indiferent unde este VUAN-ul (n.r. Valoarea Unitară a Activului Net) fondului şi clientul nu mai are nimic de făcut în această privinţă", a spus directorul OTP Asset Management. De asemenea, Dan Popovici a subliniat că este important ca mai întâi să se economiseacă, chiar din prima sau a doua zi de la încasarea salariului, şi apoi restul să fie cheltuit. Potrivit CEO-ului OTP Asset Management, vârsta medie a investitorilor în fondurile pe care le administrează este de 52 de ani şi trei luni, iar ponderea dintre bărbaţi şi femei este de 52%-48%, conform un studiu realizat pe un eşantion de aproape 7.000 de clienţi. "Din observaţiile noastre, în momentul de faţă sunt persoane care au o avere financiară undeva de cel puţin 10.000 de lei şi mai mult", a adăugat Dan Popovici.