"Listarea Hidroelectrica ramane prioritara pentru Fondul Proprietatea" - 16 noiembrie 2020
"Stabilitatea şi predictibilitatea - cheia care va aduce multe investiţii în România". Listarea companiei de stat Hidroelectrica rămâne prioritară pentru Fondul Proprietatea, potrivit domnului Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, care atrage atenţia că evoluţiile din mediul politic şi schimbarea legislaţiei nu au fost propice pentru lansarea IPO-ului producătorului autohton de energie electrică. Domnia sa a declarat vineri, într-o conferinţă online: "Din păcate, mediul politic, cu schimbarea legislaţiei nu au fost propice pentru a progresa cu listarea. Cea mai mare frustrare este deconectarea dintre Guvern şi Parlament, care creează o barieră nu numai pentru Hidroelectrica, ci şi pentru multe alte companii care doresc să investească în economia românescă. Cu cât se rezolvă mai repede această situaţie, cu atât va fi mai bine, nu numai pentru Hidroelectrica, ci şi pentru piaţa românească de capital, pentru economie. Vin alegerile şi credem că va fi un progres semnificativ cu privire la acest lucru după ce trecem de luna decembrie". Oficialul Franklin Templeton Investments a continuat: "În ultimii ani am văzut semnale slabe şi mixte care au fost transmise investitorilor străini prin schimbări de legislaţie şi de reglementare. Aşa cum am mai spus în nenumărate rânduri, anterior, cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru acţionarii care au în vedere o investiţie în ţară este să le oferi stabilitate şi predictibilitate. Aceasta va fi cheia ce va aduce multe investiţii România". Johan Meyer a mai afirmat că Hidroelectrica este gata să facă pasul spre lansarea ofertei publice iniţiale (IPO), dar este nevoie de suport politic, menţionând că, din comunicarea avută cu Guvernul, a reieşit că Executivul de la Bucureşti este de acord cu listarea, sprijinind-o pe deplin. Menţionăm că FP are o deţinere de 20% din Hidroelectrica, iar înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, Guvernul de la Bucureşti declara că vrea să vândă până la 20% din societate prin intermediul BVB, în cea de-a doua jumătate a anului curent. La finele lunii septembrie, Franklin Templeton a sărbătorit zece ani de la preluarea managementului Fondului Proprietatea în calitate de manager de fond şi administrator unic.Fondul Proprietatea investeşte în principal în acţiuni şi instrumente financiare bazate pe acţiuni româneşti. Portofoliul său este concentrat în principal în sectorul energiei electrice, sectorul petrolier şi al gazelor naturale, prin deţinerea unor companii listate şi nelistate, private sau controlate majoritar de statul român. Primele zece mari companii din portofoliul FP sunt Hidroelectrica, OMV Petrom, Bucharest Airports, Engie Romania, Nuclearelectrica, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Muntenia, Constanţa Port, Salrom, E-Distribuţie Dobrogea. Fondul Proprietatea a avut pierderi de 848,6 milioane lei în primul semestru al anului 2020, comparativ cu un profit net de 1,68 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.