"Muntii" de bani care stau pe margine au inceput sa se miste - 27 iulie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a inceput saptamana cu o sedinta de cresteri, SIF-urile, cele mai tranzactionate actiuni de pe piata, castigand in medie peste 3%. Aprecieri au avut si indicii bursieri care nu au in componenta actiunile SIF-urilor, dar in cazul lor cresterile au fost mai modeste, de pana la 1,5%. Pe plus a debutat si sedinta de tranzactionare de pe piata americana, in contextul optimismului investitorilor generat de raportarile gigantului din domeniul curieratului, FedEx. „Nu numai ca FedEx a raportat profituri senzationale, dar a indicat si perspective bune”, a declarat, pentru CNBC, Art Cashin, directorul de operatiuni al UBS Financial Services. Aceste raportari bune au venit dupa ce saptamana trecuta o alta companie de curierat, UPS, a prezentat date financiare solide. In aceste conditii, brokerii spun ca daca astfel de companii trec printr-o perioada buna, inseamna ca se fac ceva afaceri in aceste momente. Dincolo de ves­tile bune din partea companiilor de curierat, Cashin a mai remarcat ca General Electric si-a majorat recent dividendul trimestrial, iar Sanofi-Aventis analizeaza posibilitatea lansarii unei oferte pentru Genzyme. „Deci acest munte de bani ai corporatiilor care stau pe margine inseamna ca se misca”, a spus Art Cashin. Cu toate acestea, el este inca rezervat in a recomanda investitorilor sa intre puternic pe piata. „Sunt cateva rezistente puternice aici - prima data trebuie ca indicele S&P 500 sa treaca de pragul de la 1.105 puncte, apoi de cel de la 1.115 pana la 1.117 puncte. Este un zid de depasit aici”, a precizat directorul din cadrul UBS. S&P 500, unul dintre cei mai impor­tanti indici bursieri americani, deschisese sedinta de ieri in crestere cu 0,6%, pana la 1.109, 52 puncte. Pe piata locala, indicele BET-FI, care urmareste evolutia SIF-urilor, a trecut ieri de pragul de la 22.000 de puncte, in timp ce indicele de referinta BET s-a apropiat de cel de la 5.000 de puncte.