"Nu cred ca se pune problema ca investitorii sa fie resemnati" - 08 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a stagnat miercuri, intr-o piata apatica si in care cei mai multi investitori au adoptat pozitii de asteptare, iar lichiditatea a fost salvata de opt deal-uri cu 0,2% din actiunile BRD (BRD). Seful departamentului de cercetare piete de capital al BCR Mihai Caruntu crede ca lichiditatea redusa este cauzata de prudenta investitorilor in conditiile unei crize de incredere si de interpretare a fundamentelor econo­mice din zona euro. "Nu cred ca se pune problema ca investitorii sa fie resemnati pentru ca pe piata autohtona exista argumente ca actiunile cele mai lichide sunt la preturi inca tentante. Printre aceste argumente se regasesc rezultatele financiare ale companiilor in acest an, randamentele dividendelor pentru companiile importante, indatorarea mai redusa a companiilor din Romania decat a celor similare din Europa Centrala si de Est. In plus, perceptia riscului de tara al Romaniei nu este in deteriorare, inclusiv datorita umbrelei oferite pentru 2012 de acordul cu FMI", a declarat Caruntu. La finalul sedintei, indicele general BET-C se plasa cu numai 0,08% peste nivelul de la inchiderea sesiunii precedente. Piata a fost pe crestere inca din primele minute, insa volumele de actiuni tran­zactionate au fost reduse. Cu transferuri de 14,7 mil. lei (3,3 mil. euro), actiunile BRD au asigurat 58% din lichiditatea pietei. Cea mai mare parte a rulajului titlurilor bancii a provenit din opt deal-uri cu 0,16% din actiunile BRD, in valoare de 12,6 mil. lei (2,9 mil. euro). Top castigatori si perdanti la bursa Brokerii cred ca deal-urile au fost realizate intre mai multe fonduri administrate de aceeasi companie de administrare, pentru reasezari de portofolii pentru finalul de an. Deal-urile au fost efectuate la acelasi pret, de 11 lei. La finalul sedintei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu doar 0,18%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu numai 0,12% sub inchiderea sedintei precedente. Pe de alta parte, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,22%. Actiunile FP au continuat sa fie cele mai lichide din piata principala, cu operatiuni de 5,1 mil. lei, iar pretul a avansat cu 0,47%, la 0,424 lei. "Nu cred ca se poate pune problema ca pana la finalul lunii decembrie Bursa sa mai recupereze scaderea din acest an, avand in vedere fundamentele macro, temerile de blocaj ale pietelor de credit in conditiile semnelor de intrebare legate de sustenabilitatea datoriilor suverane ale unor tari din zona euro. Semnele de intrebare sunt mult prea mari pentru a se face lumina brusc, dar cred ca in mod clar sentimentul de siguranta se va reface sustenabil in mod gradual in perioada urmatoare si anul viitor", a conchis analistul. La finalul sedintei de la Bucuresti, pietele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,5%, desi in prima parte a sedintei au fost pe verde. Inversarea liniei a venit dupa ce un oficial german a spus ca Germania respinge propunerea de a combina cele doua fonduri de salvare a statelor supraindatorate din zona euro. De urmarit astazi Actiunile Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) dupa adunarea generala a actionarilor care a avut loc si in care s-a discutat printre altele revocarea din functia de director general a lui Constantin Roibu, propusa de nemtii de la PCC. Ieri titlurile Oltchim au fost suspendate de la tranzactionare. Titlurile transportatorului de gaze naturale Transgaz Medias (TGN) dupa ce agentia de rating Standard & Poor's (S&P) a revizuit in scadere ratingul pentru credite pe termen lung in lei al companiei. Evolutia actiunilor internationale, dupa ce bursa americana a deschis sedinta de ieri in scadere cu 0,7%. La aceeasi ora, bursele europene consemnau pierderi de pana la 2%. Indicele german DAX pierdea 1,6%, iar cel francez se corecta cu 1,2%.