"Privind cifrele, potentialul pietei noastre este destul de mare" - 25 octombrie 2018

De la TradeVille.ro wiki

"Nu cred că am crescut prea repede, ci mai degrabă, am avansat prea lent în anii trecuţi", este de părere CEO-ul BRD Asset Management Acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au un potenţial des­tul de ridicat, dacă ne raportăm strict la indicatori de tipul multiplilor de evaluare sau a randamen­tului dividendelor, este de părere Mi­hai Purcărea, CEO al BRD Asset Management. Domnia sa a declarat: "Piaţa noastră are cel mai mic raport P/E (n.r. Price - Earnings Ratio) din toată zona, doar Turcia are acest raport mai redus decât al nostru, dar acolo motivele sunt total diferite. Avem cel mai mic P/E, cel mai mic raport P/B (n.r. Price to Book Value), mai redus chiar şi decât cel al Turciei, şi avem cel mai mare dividend yield (n.r. randament al dividendelor) din toată zona. Motiv pentru care nu cred că am crescut prea repede, mai degrabă cred că am avansat mult prea lent în anii trecuţi şi doar am recuperat un pic". Indicatorul P/E reprezintă raportul dintre preţul de piaţă al unei acţiuni şi profitul pe acţiune obţinut de compania emitentă, în timp ce P/B reprezintă raportul dintre preţul de piaţă si valoarea contabilă a unei acţiuni. Practic, Price - Earnings Ratio indică preţul pe care trebuie să-l plătească un investitor pentru o unitate monetară din câştigul prezent al unei societăţi, în timp ce Price to Book Value poate fi interpretat ca suma pe care ar primi-o acţionarii după plata tuturor datoriilor către entităţi exterioare, în cazul în care compania s-ar închide. Afirmaţiile reprezentantului BRD Asset Management vin în condiţiile în care bursa noastră a avut, în anul 2018, un parcurs complet divergent faţă de cel al pieţelor din vestul Europei sau din apropierea ţării noastre. Practic, indicele BET a urcat, de la începutul anului, cu 11,45% (procentaj calculat pe baza cotaţiilor de închidere din perioada 29 decembrie 2017 - 23 octombrie 2018), în timp ce indicele PX al pieţei din Praga a scăzut cu 1,67%, iar WIG20, cel mai important coş de acţiuni al bursei poloneze, recent intrată în categoria pieţelor dezvoltate, s-a confruntat cu o scădere de 12,73%. Nici la nivelul Europei de Vest lucrurile nu au stat mai bine, pentru aceeaşi perioadă indicele londonez FTSE 100 suferind o depreciere de 9,53%, iar DAX, al bursei din Frankfurt, un declin de 12,72%. Mihai Purcărea a adăugat: "Privind poza de la distanţă, cu dividend yield între 8 şi 10%, în funcţie de cum este calculat şi pentru ce indice, cu un raport P/E de 9 şi un P/B de puţin peste 1, arătăm suspect de bine, ceea ce ridică întrebări. Poate este o problemă foarte mare în România, în general, sau ar trebui să mai creştem. Nu ştiu care este răspunsul şi s­-ar putea să nu fie atât de direct, dar având în vedere cifrele, potenţialul este destul de mare". De altfel, opinia CEO-ului de la BRD este împărtăşită şi de Simion Tihon, broker în cadrul Prime Transaction, care a declarat, recent, pentru Ziarul BURSA: "Consider că analiza indicatorului P/E este subiectivă, în sensul că depinde de mai mulţi factori, dar, privind strict prin prisma sa, putem spune că piaţa locală este ieftină şi atractivă". Totodată, brokerul de la Prime Transaction a punctat că, în opinia sa, se poate aprecia că o piaţă este ieftină prin prisma P/E dacă are un nivel mai mic de 10. "Astfel, pe măsură ce ne îndepărtăm de această valoare, piaţa este tot mai scumpă. Spre comparaţie, indicele american S&P 500 are un P/E de aproape 25, iar indicele german DAX are un P/E de 15", a explicat Simion Tihon. Potrivit tabloului prezentat de BT Equity Research pe site-ul societăţii, în care pentru indicatorul P/E se raportea­ză valoarea de piaţă a companiilor la rezultatul obţinut în ultimele douăsprezece luni, incluzându-le astfel şi pe cele din primul semestru al acestui an, sectorul bancar este cel mai ieftin segment de la nivelul indicelui BET, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV) prezentând valori ale indicatorului situate sub 7, în timp ce, din cadrul companiilor energetice, se remarcă titlurile Nuclearelectrica (SNN) şi Romgaz (SNG) - vezi tabel. Trebuie menţionat că, atât randamentul dividenului pieţei noastre, cât şi valorile multiplilor de piaţă sunt influenţate şi de decizia statului de a prelua, de la companiile pe care le are în subordine, sub formă de dividende, cel puţin 90% din profitul obţinut. Totuşi, la nivelul indicelui BET, numai cinci dintre cele cincisprezece componente au statul drept acţionar majoritar, în timp ce, din societăţile cu pondere mare în indice, doar Romgaz este controlată de Statul Român. În aceste condiţii, de la începutul anului şi până în prezent, indicii de tip Total Return, ce includ în modalitatea de calcul şi dividendele acordate de companiile care le compun au avut evoluţii spectaculoase, BET­-TR având un salt de 21,71%, dublu faţă de indicele BET.