"Variatiile actuale sunt niste spasme ale unui organism adormit" - 02 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a stagnat luni, intr-o piata in care putinii investitori prezenti la tranzactionare nu au reactionat la declaratiile reprezentantilor misiunii FMI, CE, BM privind situatia economiei romanesti, astfel ca BVB a inregistrat unul dintre cele mai reduse rulaje din acest an. Investitorii au realizat transferuri cu actiuni de numai 4,3 milioane lei (1 milion de euro), astfel ca lichiditatea a fost similara cu cea din sedinta precenta. Un rulaj mai redus a fost inregistrat la 22 iulie, cand operatiuni au cumulat numai 3,6 milioane lei (851.000 de euro). Majoritatea actiunilor de la BVB au deschis sedinta de luni la preturi in scadere usoara, insa foarte putini investitori au fost dispusi sa introduca ordine de tranzactionare. Piata nu a reactionat nici la declaratiile reprezentantilor FMI despre estimarile privind contractia economica a Romaniei din acest an, de 2%, dar si a cresterii de anul viitor, de 1,5%. Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat luni ca s-a ajuns la un acord la nivel de experti in ceea ce priveste cea de-a sasea evaluare a acordului stand-by, iar urmatoarea transa va fi eliberata la mijlocul lunii ianuarie, daca vor fi implementate conditionalitatile convenite. Ultimele operatiuni cu cele mai lichide zece titluri, analizate de indicele BET, au fost realizate la preturi in scadere in medie cu 0,32%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au mentinut indicele BET-NG la nivelul de la finalul sesiunii de vineri. Totodata, actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au incheiat ziua la cotatii in coborare in medie cu 0,45%. Seful departamentului de vanzari al firmei de brokeraj NBG Securities Romania, Liviu Avram, crede ca majoritatea investitorilor prefera sa adopte pozitii de asteptare ca urmare a situatiei incerte a economiei Romaniei, dar si din cauza modificarilor continue aduse Codului fiscal. "Variatiile actuale sunt mai degraba niste spasme ale unui organism adormit. Romania are status «junk» si asta cred ca spune totul. O tara fara investment grade, cu o aparenta instabilitate politica, un guvern lovit prin motiuni succesive, o economie care inca se zbate in zona negativa, toate acestea creeaza un mix destul de nociv pentru piata de capital autohtona. La acestea se mai adauga efectul devastator al modificarilor Codului fiscal in ceea ce priveste profiturile obtinute din tranzactiile bursiere. Putinii investitori straini prezenti in piata aveau deja pozitii aici sau sunt hedge fund-uri, care isi asuma pozitii riscante cu probabilitate de castiguri mai mari", a declarat Avram. Totodata, el considera ca singurul catalizator pentru revitalizarea pietei locale este listarea Fondului Proprietatea si, implicit, efectele pozitive la nivelul notorietatii Romaniei si a pietei locale de capital in randul investitorilor institutionali straini. La finalul sesiunii de la Bucuresti, pietele vest-europene erau in crestere cu cel mult 0,7%. Majoritatea burselor din Europa Centrala si de Est au fost inchise luni pentru celebrarea unei sarbatori religioase. In schimb, bursele din Bulgaria si Rusia au crescut cu 1,1%, respectiv 1,8%, iar piata din Cehia a stagnat.