"Vedetele" de pe Rasdaq intarzie cu raportarile financiare la semestru - 25 august 2010

De la TradeVille.ro wiki

Investitorii inca asteapta rezultate de la Armax Gaz, Iproeb, Comnord sau Vulcan Doar jumatate dintre companiile importante tranzactionate pe piata Rasdaq au publicat pana acum, la aproape doua luni de la incheierea primului semestru fiscal, rezultatele financiare, in conditiile in care pe piata principala a Bursei de Valori raportarile s-au incheiat deja de aproape doua saptamani. Spre deosebire de piata reglementata a BVB, unde fiecare companie trebuie sa respecte un calendar financiar, emitentii tranzactionati pe Rasdaq pot face raportari cu privire la situatiile financiare cand doresc, care de multe ori iau prin surprindere piata si investitorii. Cu toate acestea, societatile de pe Rasdaq nu s-au inghesuit pana acum sa faca lumina privind bilanturile la sase luni, iar investitorii inca asteapta vesti de la mai multe companii reprezentative cum sunt Armax Gaz Medias, Iproeb Bistrita, ArcelorMittal Roman sau Comnord Bucuresti, firme care de multe ori sunt in centrul atentiei pietei prin evolutia cotatiilor sau prin rulajele semnificative. De cealalta parte, la BVB chiar si cele mai mici companii au terminat de publicat cifrele la semestru de acum aproape doua saptamani. Evolutii mixte ale afacerilor Dintre companiile care au raportat deja rezultate, doar cateva se remarca prin performante vizibil imbunatatite fata de anul trecut. Argus Constanta, unul dintre cei mai mari producatori locali de uleiuri vegetale, a reusit sa-si majoreze cifra de afaceri cu aproape o treime, de la 60 la 78 de milioane de lei, trecand in acelasi timp pe profit, dupa ce in primele sase luni din 2009 inregistrase pierderi destul de importante, de peste un milion de euro. Surprize mai mari vin din partea firmelor de constructii, unde s-au consemnat cresteri si cu 400% ale afacerilor, cum este cazul dezvoltatorului Imotrust din Arad, compania care a iesit, de asemenea, de pe pierderi de 10,5 milioane de lei si a trecut pe profit. Concefa Sibiu, firma de materiale de constructii, si-a majorat cu 33% cifra de afaceri si a obtinut un profit in crestere de aproape sase ori. Rezultate foarte bune a avut si producatorul de echipamente electrocasnice Electroarges, al carui castig net a urcat cu 243%, pe fondul unei majorari cu 45% a afacerilor, la 52 de milioane de lei. La polul opus, printre societatile care au dezamagit se numara Prospectiuni Bucuresti, care a anuntat afaceri injumatati­te, de la 106 la 60 de milioane de lei. Compania detinuta de omul de afaceri Ovidiu Tender a avut totodata pierderi de 5,5 milioane de lei in primul semestru, fata de un castig de 22 de milioane de lei anul trecut in aceeasi perioada. De contractii puternice ale businessului au avut parte si firmele din transporturi. Producatorul de elicoptere IAR Brasov, de exemplu, si-a diminuat cifra de afaceri cu 51%, insa a reusit pe de alta parte sa isi limiteze contractia profitului la doar 9%. Remarul 16 Februarie, firma specializata in reparatia si modernizarea vagoanelor, a pierdut 32 de procente din cifra de afaceri de anul trecut, terminand primul semestru si cu un profit in scadere cu 23%. In retail, piata bunurilor de larg consum sau in energie situatia a fost usor mai buna, unele companii, cum sunt Albalact Alba Iulia si Conpet Ploiesti, reusind cresteri de o cifra ale vanzarilor, chiar daca profiturile au fost in cadere. Producatorul de echipamente electrice Electromagnetica a anuntat si in aceasta saptamana rezultate in crestere, fiind totodata compania de pe Rasdaq cu cea mai mare cifra de afaceri la sase luni. Ce surprize ar putea aduce ARAX, IPRU, COSC De cealalta parte, mai multe companii reprezentative nu au facut inca publice bilanturile la semestru. Cele mai asteptate rezultate sunt cele ale Armax Gaz, firma specializata in echipamente pentru industria de petrol si gaze, ale producatorului de cabluri electrice Iproeb Bistrita sau ale Vulcan Bucuresti, compania care produce generatoare de abur, controlata tot de Ovidiu Tender. Alaturi de acestea, si firmele de constructii au sanse sa surprinda piata, dupa ce investitorii au primit pana acum semnale divergente de la sectorul constructiilor de la BVB, pe de o parte, si de la cel de pe Rasdaq, pe de alta. Ceramica Iasi, Comnord Bucuresti si Cominco Bucuresti sunt asteptate sa faca raportari in perioada urmatoare. Ropharma Brasov, in prezent una dintre cele mai mari companii de pe Rasdaq dupa capitalizare, ar putea continua rezultatele bune anuntate pana acum de sectorul farmaceutic de la BVB, in timp ce producatorul de alumina Alum Tulcea, proprietate a combinatului Alro Slatina, ar putea repeta rezultatele bune la nivelul cifrei de afaceri anuntate de compania-mama.