'BVB a reusit sa ofere randamente cu mult superioare oricarei alte forme de plasare a economiilor' - 20 noiembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

'BVB a reuşit să ofere randamente cu mult superioare oricărei alte forme de plasare a economiilor' 'Trebuie să primim la bursă noua generaţie de antreprenori şi companii de succes din sectorul privat' Investiţiile realizate în acţiunile principalelor companii listate la Bursa de Valori Bucureşti au adus randamente cu mult superioare oricărei alte forme de plasare a economiilor, ne-a transmis echipa de la TradeViile, punând în prim plan o caracteristică importantă a pieţei noastre de capital, din ultimii zece ani. 'Din 2009 şi până în prezent, o investiţie diversificată şi accesibilă în cele mai mari şi lichide companii listate la BVB a generat un randament mediu anual de peste 15%. Iar anul trecut, bursa noastră a fost a treia cea mai performantă din lume, indicele BET-TR înregistrând o apreciere de 47%', a detaliat echipa casei de brokeraj. Din punctul său de vedere, pentru Bursa de Valori Bucureşti, următorii 25 de ani, care încep acum, sunt cu mult mai importanţi. 'Din experienţa noastră directă la Trade Viile, interesul publicului larg pentru investiţii a crescut semnificativ în 2020, odată cu simplificarea deschiderii unui cont de tranzacţionare şi adoptarea pe scară tot mai largă a soluţiilor online şi mobile. Parcurgem un an încărcat de circumstanţe dificile, dar şi de oportunităţi pentru viitor', ne-au transmis brokerii. Referitor la direcţia de dezvoltare pe care trebuie să se înscrie piaţa noastră de capital în următorii cinci - zece ani, echipa de la TradeVille accentuează necesitatea primirii la bursă a noii generaţii de antreprenori şi companii de succes din sectorul privat, inclusiv business-uri care vin din sfera tehnologiei şi a serviciilor digitale. De asemenea, este necesară continuarea procesului de simplificare a accesului publicului larg la investiţii în acţiuni şi obligaţiuni listate cu ajutorul noilor tehnologii online şi mobile pe care le folosim deja în viaţă de zi cu zi. 'Paşii pe care îi parcurgem deja împreună cu Bursa de Valori Bucureşti includ o educaţie financiară coerentă şi continuă, dezvoltarea unei pieţe solide de obligaţiuni, crearea unei pieţe de derivate versatilă şi credibilă, precum şi atragerea de noi emitenţi. Rămânem ca întotdeauna pregătiţi să ajutăm', au conchis cei de la Tradeville.