(2P) vrea sa atraga 5 mil. lei de la investitori pentru dezvoltarea activitatii in Romania si Bulgaria si extinderea in regiune. Urmeaza emisiune de actiuni noi - 16 februarie 2021

De la TradeVille.ro wiki

2Performant, companie românească de tehnologie specializată în comerţ online şi marketing digital recent listată pe piaţa AeRO a BVB, vrea să atragă o finanţare de 5 milioane lei de la investitori printr-o operaţiune de majorare a capitalului social, fondurile urmând să acopere dezvoltarea activităţii în România şi Bulgaria şi intrarea pe noi pieţe. Compania are un capital de 105.442 lei în prezent. Operaţiunea se află pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor din 22 martie, desfăşurată online. „În decembrie am realizat listarea tehnică a 2Performant la Bursa de Valori Bucureşti din dorinţa ca piaţa să stabilească preţul acţiunilor 2P, iar capitalizarea de până acum şi evoluţia bună a preţului acţiunii ne-au confirmat aşteptările. Acum este momentul să atragem capital pentru creşterea accelerată a companiei atât pe piaţa din România, cât şi pe pieţele din regiune. Avem planuri ambiţioase pentru 2021 şi pentru anii următori şi ne dorim ca acţionarii actuali şi viitori să fie alături de noi în această fază de scalare a businessului”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.