(AAG), sau cum a ajuns o companie fondata de cercetatori cea mai rapida listare la (BVB) - 19 iunie 2017
Molnar Gabor, 66 de ani, preşedintele executiv al AAGES Târgu-Mureş (Asociaţia pentru Aplicarea Generatoarelor Statice), spune că producătorul de echipamente industriale îşi are locul la Bursa de Valori Bucureşti întrucât nu are nevoie să investească foarte mult din profit pentru dezvoltare, deci îşi permite ca o parte considerabilă din rezultat să fie repartizat sub formă de dividende. „Compania noastră a ajuns la maturitate. Suntem interesaţi să extindem piaţa şi sub aspect geografic, şi sub aspect de diversitate şi de aceea există oportunitatea de a face investiţii, dar unele semnificative. Bursa este locul investiţiilor semnificative“, spune preşedintele executiv al AAGES într-un interviu acordat Bursei de Valori Bucureşti. AAGES Târgu-Mureş s-a listat în urma unei oferte fulger de doar două zile, faţă de 10 zile cât era iniţial prevăzut în prospect, iar astăzi va avea avea loc prima şedinţă de tranzacţionare. Acţionarii vânzători au strâns 5,5 mil. lei din vânzarea parţială sau totală din cadrul companiei. Obiectul listării a fost de 15% din companie, iar vânzarea de acţiuni a fost oprită de intermediarul Goldring după doar zile ca urmare a interesului crescut din partea investitorului. Gradul de suprasubscriere a fost de 268%.