(AIPC): Conducatorii emitentului SIF5 au incalcat constant, recidivand, drepturile actionarilor societatii - 05 mai 2020
Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), afiliată la organizaţiile europene reprezentative Euroshareholders şi Eurofinuse (reunite sub sigla Better Finance), şi-a exprimat 'surprinderea şi dezaprobarea' faţă de atitudinea actualului consiliu de administraţie al SIF Oltenia cu privire la modul în care s-a organizat şi derulat adunarea generală ordinară a acţionarilor SIF5 din 28 aprilie. 'Atitudinea conducerii SIF Oltenia era previzibilă. Aşa cum AIPC a semnalat participanţilor la piaţă, dar şi Autorităţii de Supreveghere Financiară, încă din data de 09.07.2019, conducătorii emitentului SIF5 au încălcat constant, recidivând, drepturile acţionarilor Societăţii, regulamentele şi legile în vigoare, atât cele privitoare la piaţa de capital, cât şi Legea 31/1990, dar şi deciziile ASF', se arată într-un comunicat de presă. AIPC transmite că refuzul administratorilor de a completa ordinea de zi a AGA şi a convoca AGOA/AGEA la cererea acestora, ignorarea şi desconsiderarea solicitărilor şi dispoziţiilor ASF, utilizarea tertipurilor şi pretextelor pentru 'a justifica abuzul pe care administratorii societăţii l-au săvârşit permanent' au culminat cu refuzul de a permite participarea acţionarilor la AGA din 28 aprilie, 'adică cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor acestora'.