(ALBZ) a decis: Vinde o ferma pentru 4,7 mil. euro - 24 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Actionarii Albalact au aprobat vanzarea fermei Vaidei din comuna Romos, judetul Hunedoara, aflata in proprietatea companiei, la pretul de 4,7 milioane de euro.Cumparatorul – o companie olandeza specializata - va investi in dezvoltarea si extinderea fermei, iar laptele produs va fi livrat in totalitate companiei Albalact. Reprezentantii Albalact nu au dorit sa precizeze identitatea cumparatorului.Ferma Vaidei, aflata in proprietatea Albalact de 5 ani, asigura aproximativ 8% din necesarul de materie prima procesata de companie. “Am hotarat sa vindem ferma pentru ca au aparut acesti investitori straini interesati sa dezvolte ferme in Romania si care sunt si specializati in acest domeniu. Compania Albalact se va concentra mai departe pe activitatea de baza – procesarea laptelui”, a declarat Raul Ciurtin, presedintele Albalact Alba Iulia.Potrivit ultimelor date financiare, Albalact Alba Iulia a afisat, in primele 9 luni ale anului trecut, afaceri in crestere cu 9,2%, la 183,2 mil. lei. Profitul net inregistrat de companie in perioada ianuarie-septembrie este cu 39% mai mare fata de acelasi interval din 2009, de 2,4 milioane lei.Compania Albalact - Alba Iulia este unul dintre primii cinci producatori de lapte si produse lactate din Romania. Infiintata in anul 1971 si transformata in societate comerciala pe actiuni in 1990, Albalact a fost privatizata in 1999. Compania Albalact are peste 500 de angajati si peste 6.000 de actionari si este listata la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti.Albalact produce peste 60 de sortimente de lactate sub marcile Fulga, Zuzu, De Albalact si Raraul.