(ALBZ) a rascumparat 565.000 de actiuni intr-o saptamana si jumatate - 07 noiembrie 2013
Procesatorul de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) a rascumparat de pe bursa in ultima saptamana si jumatate, de cand a demarat programul de rascumparare, 565.000 de titluri ale companiei pe care a platit in total 83.500 de lei (circa 18.800 de euro). Albalact a platit in cadrul tranzactiilor un pret mediu de 0,1478 lei/actiune. Ieri, actiunile Albalact inregistrau pe bursa un avans de 1% si se tranzactionau la 0,1501 lei/titlu. In total compania controlata de omul de afaceri Raul Ciurtin si-a propus sa rascumpere 20% din actiuni, pachet evaluat in prezent pe bursa la circa 19,4 mil. lei (4,3 mil. euro). Pretul maxim care va fi platit actionarilor minoritari in cadrul acestui proces este de 0,16 lei/titlu, adica cel mult 4,7 mil. euro si programul se va intinde pe o perioada de cel mult 18 luni. Actiunile cumparate prin program urmeaza sa fie anulate.