(ALBZ) vrea sa rascumpere 20% din actiuni, pachet evaluat la 4,4 mil. euro - 23 august 2013

De la TradeVille.ro wiki

Consiliul de Administratie al procesatorului de lactate Albalact (ALBZ) cere acordul actionarilor pentru rascumpararea a 19,67% din actiuni, pachet evaluat la bursa la 19,8 milioane lei (4,4 milioane euro).Propunerea va fi discutata de actionari intr-o AGA programata pentru 24 septembrie, potrivit unui convocator transmis, miercuri, de Albalact pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), relateaza Mediafax. Conducerea companiei a propus ca actiunile sa fie rascumparate la preturi cuprinse intre 0,1 lei si 0,16 lei si in functie de banii disponibili. Astfel, raportat la cel mai mic pret, Albalact ar plati 13 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru titlurile respective, iar in functie de cotatia maxima, pachetul ar costa 20,8 milioane lei (4,7 milioane euro). In prezent, actiunile Albalact sunt tranzactionate la 0,1521 lei, pret la care pachetul vizat este evaluat la 19,8 milioane lei (4,4 milioane euro). Programul de rascumparare se va derula in termen de cel mult 18 luni de la decizia AGA, iar titlurile cumparate urmeaza sa fie anulate si capitalul social sa fie diminuat cu valoarea actiunilor respective. Pe ordinea de zi a aceleasi AGA figureza si o propunere privind infiintarea unei firme care sa preia activitatea de logistica, inclusiv angajatii. Un alt subiect pe ordinea de zi este si vanzarea unui teren din Alba Iulia. Compania nu da detalii despre suprafata terenului respectiv si nici despre pretul de vanzare. Albalact a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 204,5 milioane lei (46,5 milioane euro), in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar profitul a urcat intr-un ritm similar, la 4,4 milioane lei (1 milioane euro). Compania este controlata de omul de afaceri Raul Ciurtin, care detine indirect 42,53% din actiunile Albalact, prin doua firme inregistrate in Cipru, Crisware Holdings (26,86%) si Croniar Holdings Limited (15,67%). In actionariat se mai regaseste fondul de investitii RC2, inregistrat si el in Cipru. Fondul detine 25,45% din actiunile Albalact. Cel mai recent transfer cu titlurile Albalact a fost realizat miercuri, cand pretul a scazut cu 1,36%, la 0,1521 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 99,2 milioane lei (22,3 milioane euro).