(ALR): Criza si scumpirea petrolului ne-au afectat, dar ne revenim - 08 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina, pariaza pe o crestere a capacitatii de productie in 2011, in ciuda incertitudinilor economice de pe piata si a cresterii pretului petrolului care a dus automat la escaladarea preturilor la materiile prime. “Cresterea pretului petrolului cu 20-30% a dus, automat, la escaladarea preturilor la materiile prime: cocs, calcinat, gaz metan. Toate acestea duc, la randul lor, la cresterea costurilor de productie pentru aluminiu” a declarat Gheorghe Dobra (foto). Pentru 2011, compania isi doreste o crestere a productivitatii pe tona de aluminiu procesat de la 20% pana la 40%, cu conditia incheierii unui contract pentru energie pe termen lung. In 2010, Alro a produs 240.000 tone de aluminiu, in crestere cu aproximativ 20% fata de anul precedent.“In criza este destul de greu sa dezvolti un asemenea proiect. Am inceput campania de investitii cu un an jumatate inainte de criza, dar in timpul crizei am ramas un pic in stand by”, a recunoscut Dobra.Reducerea consumul de energie a fost si este o prioritate a companiei, alaturi de reducerea costurilor pe ansamblu, dupa cum a tinut sa precizeze directorul general. “Daca in 2003 aveam un consum de 2000kw la tona, in 2011 consumul s-a redus la 500kw la tona. In cazul cresterii preturilor, reducerile de consum specific nu mai pot acoperi costurile. Daca LME (Pretul aluminiului la Bursa de Metale de la Londra, n.r.) scade, nu poti recupera investitia”, a adaugat el. In ceea ce priveste gestionarea riscurilor legate de fluctuatiile pietei pe timp de criza, Gheorghe Dobra a subliniat importanta contractelor futures. “Suntem intr-o situatie dificila, deoarece suntem supusi cursurilor. Incercam sa ne protejam prin intermediul contractelor de hedging”, a spus Dobra.