(ALR) a inghetat salariile la (BBGA), sindicalistii ameninta cu greva generala - 19 ianuarie 2012
Combinatul Alum Tulcea, singurul producator de alumina din Romania, a inghetat salariile ca urmare a scaderii pretului la tona de alumina sub cele de productie iar sindicalistii au inregistrat conflictul deschis de munca dupa ce compania le-a refuzat majorarea salariilor cu 20%. “In 2009, am pornit cu nivelul de salarizare din 2006. In 2009 pentru 2010 nu am negociat nimic cu administratia, iar in 2010 pentru 2011 ni s-a promis o crestere care nu s-a mai produs din motive necunoscute. Si asa se face ca am avut o crestere economica de 3% a lefurilor din combinat in ultimii ani. Am fost anuntati zilele acestea ca vom avea o prima de Pasti de 150 de lei, dar este o suma ridicola, in conditiile in care din situatia economica a combinatului pe primele 10 luni ale anului trecut reiese ca am avut profit. Ce solicitam noi este extrem de putin fata de posibilitatile economice ale unitatii. Ni s-a spus ca exista posibilitatea inregistrarii unor pierderi de 50-60 de dolari pe tona de alumina, din cauza cresterii preturilor la utilitati, iar noi nu am cerut decat o crestere de 2 dolari pe tona de alumina pentru salarii”, a declarat Gheorghe Dragu, presedintele organizatiei Liber din Alum SA. Productie pe stoc In replica, Nicolae Anghelovici, directorul operational al combinatului, a declarat ca in momentul de fata unitatea isi continua activitatea doar pentru a pastra locurile de munca. “Pretul aluminei a scazut la 318 dolari pe tona, iar costurile de fabricatie au crescut din cauza majorarii preturilor materiilor prime la 370 de dolari pe tona si este normal ca administratia sa solicite amanarea negocierilor pe o perioada de 3-6 luni pana cand piata aluminei va deveni favorabila, lucru care s-ar putea intampla incepand cu finele primaverii. Anul trecut, nivelul salariilor in combinat a crescut cu 12% si s-a modificat si grila de salarizare, iar procentul real de majorare a fost de 15%. Ponderea lefurilor angajatilor este de 14 dolari pe tona de alumina, iar daca vom socoti si taxele si impozitele platite statului vom ajunge la 20 de dolari pe tona. Noi acum insa producem pe stoc, pentru ca nu avem o piata de desfacere, iar orice tona produsa este in pierdere. Se suporta aceasta pierdere pentru mentinerea locurilor de munca”, a afirmat Nicolae Anghelovici. Conflict deschis Luni, 16 ianuarie, sindicatul Liber din Alum SA a inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca conflictul de munca deschis dupa ce in timpul negocierilor Contractului Colectiv de Munca pentru 2012 administratia a refuzat cresterea cu 20% a lefurilor angajatilor, potrivit solicitarii sindicalistilor. In momentul de fata, in combinatul Alum SA lucreaza circa 715 persoane, salariul mediu net in unitate fiind de 1.400 de lei. Compania este detinuta de Alro Slatina, care la randul sau este detinut de oligarhul rus Vitali Masitski.