(ALR) a inregistrat o pierdere neta ajustata de 115 mil. lei, la noua luni - 17 noiembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Alro, unul dintre cei mai mari producatori de aluminiu din Europa Centrala si de Est, a inregistrat in primele noua luni ale anului 2014, o pierdere neta ajustata de 115 milioane de lei, comparativ cu o pierdere neta ajustata de 21 de milioane de lei, pentru perioada similara din 2013.Potrivit datelor companiei, cifra de afaceri a fost, in perioada analizata, de 1,44 miliarde de lei, fata de 1,5 de miliarde de lei in primele noua luni din 2013. “Al treilea trimestru al acestui an a fost unul dificil, marcat de scaderea cererii in special in luna august si de o crestere competitionala intr-o piata care se confrunta cu supraproductie. In aceste conditii, ultimele schimbari legislative privind schema de sprijin pentru sectorul energiei regenerabile reprezinta o solutie vitala pentru continuarea operatiunilor noastre”, spune Marian Nastase, Presedintele Consiliului de Administratie al Alro.Vanzarile cantitative de produse de aluminiu au inregistrat un usor avans de 1% fata de perioada similara a anului 2013, cu o crestere de 7% a vanzarilor de aluminiu procesat, in timp ce vanzarile de produse de aluminiu primar s-au redus cu aproximativ 3%, compania utilizand intern mai multe sleburi pentru a sustine cresterea productiei de produse cu valoare adaugata.Cu toate acestea, factorii externi au continuat sa aiba un impact semnificativ asupra rezultatelor companiei: pretul scazut al aluminiului pe piata internationala (media aferenta perioadei ianuarie – septembrie 2014 la Bursa de Metale din Londra a fost de 1.833 de dolari/tona, in vreme ce in perioada similara a anului 2013 a fost de 1.871 de dolari/tona), precum si costurile mari cu eco-taxele. Astfel, doar in 2014 Compania a platit aproximativ 90 de milioane de lei pentru cota de certificate verzi aferenta anului 2013, in vreme ce in perioada similara din 2013 a platit aproximativ 34 de milioane de lei pentru cota de certificate verzi aferenta anului 2012.