(ALR) si-a redus estimarea de profit pentru acest an cu 54%, din cauza scaderii pretului aluminiului si a scumpirii energiei - 19 decembrie 2012
Producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) si-a injumatatit profitul estimat pentru acest an de la 71,3 mil. dolari (240 mil. lei) la 31,9 mil. dolari (111 mil. lei), conform bugetului rectificat aprobat de actionari in AGA de marti, 18 decembrie. Alro si-a ajustat in jos si cifra de afaceri bugetata, de la 639,5 mil. dolari (2,15 mld. lei) la 582 mil. dolari (2,02 mld. lei). Fata de anul trecut, noul profit bugetat este cu 52% mai mic, iar afacerile sunt in scadere cu 10%. In 2011, Alro a raportat afaceri de 2,24 mld. lei si un profit net de 228 mil. lei. Injumatatirea profitului Alro a fost anticipata de investitorii de pe bursa, actiunile avand una dintre cele mai mari scaderi din acest an, de 44%. Capitalizarea companiei este in prezent de 1,3 mld. lei (292 mil. euro), evaluand compania la un multiplu (PER) de 11,7 fata de profitul net bugetat. Conducerea Alro a argumentat rectificarea bugetului prin scaderea pretului aluminiului pe bursa de la Londra, media din primele 11 luni fiind de 1.994 de dolari/tona, fata de 2.250 de dolari pe tona cat era estimarea din bugetul initial, respectiv o scadere de 11%, ceea ce a dus la scaderea veniturilor, chiar daca programul de productie nu s-a modificat semnificativ. Pe partea de cheltuieli, insa, Alro a depasit estimarile initiale, din cauza renegocierii contractului cu Hidroelectrica. Cheltuielile cu utilitatile au crescut astfel cu 20% fata de varianta de buget din primavara, de la 664 mil. lei la 800 mil. lei. Actionarii Alro au mai aprobat prelungirea scadentei unor credite contractate de la BERD si contractarea de credite noi in valoare de 39 mil. dolari. Din aceasta suma, 28 mil. dolari reprezinta un credit de capital de lucru incheiat cu un consortiu de banci din care fac parte Raiffeisen Bank International, Raiffeisen Bank Romania, BRD-SocGen, UniCredit Bank Austria si UniCredit Tiriac Bank, iar 11 mil. euro reprezinta facilitati de credit in scopul emiterii de acreditive si scrisori de garantie bancara, de la UniCredit Tiriac Bank. Alro este controlat de grupul Vimetco, detinut de rusul Vitali Masitki.