(ALR) vrea un imprumut de 28 mil. dolari de la Raiffeisen, BRD si UniCredit - 16 noiembrie 2012
Conducerea Alro cere acordul actionarilor pentru contractarea unui imprumut de aproximativ 28 milioane dolari de la Raiffeisen International, Raiffeisen Bank Romania, BRD, UniCredit Bank Austria si UniCredit Tiriac, banii urmand sa fie utilizati pentru capital de lucru. Actionarii vor discuta propunerea Consiliului de Administratie intr-o AGA programata pentru 18 decembrie, potrivit unui convocator AGA transmis, joi, de producatorului de aluminiu Bursei de Valori Bucuresti (BVB).Pe ordinea de zi a aceeasi sedinte figureaza si aprobarea incheierii unui contract cu UniCredit Tiriac Bank pentru o facilitate de credit de aproximativ 11 milioane dolari, pentru emiterea de acreditive si scrisori de garantie bancara.In aceeasi AGA, actionarii vor vota propunerea Consiliului de Administratie pentru incheierea unui act aditional la contractul de imprumut semnat cu BERD in 2010. Prin acest act aditional este vizata prelungirea cu un an a scadentei facilitatii la termen, precum si extinderea cu doi ani a facilitatii de tip revolving.In luna august a anului 2010, Alro a semnat un imprumut sindicalizat cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, pentru refinantarea unei mari parti din datoria existenta a companiei. BERD acorda 75 de milioane dolari in nume propriu, iar 105 milioane dolari au fost sindicalizati catre banci comerciale.Alro a inregistrat in primele noua luni un profit de 78,8 milioane lei (17,7 milioane euro), in scadere de aproape trei ori fata de perioada similara a anului trecut, rezultatul fiind afectat de deteriorarea pietei internationale a aluminiului si de livrarile de energie tot mai scazute de la Hidroelectrica.Cifra de afaceri a coborat cu 7% in primele noua luni, la 1,58 miliarde lei (356 milioane euro).Alro este cel mai mare producator de aluminiu din Europa Centrala si de Est, fiind controlat de grupul Vimetco, inregistrat in Olanda si controlat de omul de afaceri rus Vitali Masitki. Vimetco detine 84,19% din actiunile Alro, iar Fondul Proprietatea are o participatie de 10,21%.Titlurile Alro sunt oprite de la tranzactionare in sedinta bursiera de joi, pentru intrunirea unei AGA, in care presedintele Consiliului de Administratie, Frank Muller, a primit un nou mandat de patru ani.Actiunile Alro au inchis sesiunea de tranzactionare de miercuri in scadere cu 3,72%, la pretul de 1,709 lei. La aceasta cotatie capitalizarea Alro este de 1,219 miliarde lei (268,7 milioane euro).