(ALT) isi adanceste pierderea la 2,57 milioane lei, in primele sase luni - 18 august 2020

De la TradeVille.ro wiki

Altur Slatina (ALT), producător de componente auto, a înregistrat pentru primele şase luni ale acestui an, o pierdere de 2,569 milioane de lei, peste cea din aceeaşi perioadă a lui 2019, de 1,2 milioane lei, în condiţiile unui declin a cifrei de afaceri cu 40%, până la 32,03 milioane de lei, reiese din raportul companiei remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Este o scădere care vine pe fondul diminuării cererii de produse a principalilor clienţi ai Altur în trimestrul al doilea al anului, în contextul pandemiei declanşate de virusul Covid-19, arată compania. "În acestă situaţie, în perioada martie - iunie 2020, cifra de afaceri realizată a reprezentat 40% din cifra de afaceri medie prognozată în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2020", se mai menţionează în raport. Cheltuielile cu materiile prime au fost de aproape 13 milioane de lei, cu 52,2% sub cele din primele şase luni ale anului trecut, în timp ce cheltuielile cu personalul au fost de 10,17 milioane de lei, în scădere cu 32%, faţă de cele din aceeaşi perioadă de raportare. Astfel, pentru jumătatea anului, Altur raportează o pierdere din exploatare de 2,057 milioane de lei, peste cea de 0,486 milioane lei, de la data de 30 iunie 2019. "Rezultatul din exploatare a fost influenţat în sens negativ, în principal, de costurile fixe care un au scăzut în aceeaşi proporţie în care s-au diminuat veniturile, de costurile cu energia electrică şi gaz, precum şi de costurile cu forţa de muncă", se arată în raport. Şi din activitatea financiară Altur a înregistrat o pierdere, de 0,51 milioane lei, mai mică decât cea de la jumătatea anului trecut, de 0,71 milioane de lei. Altur obţine venituri din vânzare în piaţa internă, dar în primul rând la export. Practic, piaţa externă reprezintă peste 79% din vânzările de bunuri, fiind principala zonă de desfacere a produselor realizate de Altur, cele mai importante pieţe fiind Germania, cu o pondere de 34,42% din totalul exporturilor şi Polonia - 32,4%. Printre clienţii Altur sunt Automobile Dacia, Total Gaz Iaşi sau Hesper Bucureşti. La data de 30 iunie 2020, activele totale ale companiei erau de 107,42 milioane de lei, cu 16,5% sub cele de la începutul anului, cele circulante fiind în sumă de 55,35 milioane de lei. Cei mai importanţi acţionari ai producătorului de componente auto sunt Mecanica Rotes, din Târgovişte, ce deţine 28,15% din companie şi Adrian Andrici, ce are 27,98% din societate. Faţă de ultimul preţ de tranzacţionare a acţiunii Altur, de 0,029 lei, valoarea de piaţă a companiei este de 23,9 milioane lei.