(ALV) a subscris prime brute de 58 mil. euro pe asigurari generale - 15 mai 2014
Primele brute subscrise de grupul german Allianz din asigurari generale in Romania au crescut in primul trimestru cu 5,5%, de la 55 de milioane de euro anul trecut la 58 de milioane de euro in acest an, avansul fiind datorat afacerilor de pe segmentul de proprietate si accident. Operatiunile de asigurare de proprietate si accident au avansat de la prime brute de 49 de milioane de euro inregistrate in primele trei luni ale anului trecut la 53 de milioane de euro, iar cele de viata si sanatate au scazut de la 6 milioane de euro la 5 milioane de euro in intervalul analizat, se arata intr-un raport financiar al grupului german. Primele nete au stagnat in intervalul analizat la circa 39 milioane de euro. Subscrierile au ramas constante atat pe asigurari de proprietate si accident, la 36 de milioane de euro, cat si pe segmentul viata si sanatate, la 3 milioane de euro. Profitul operational obtinut de grup in Romania a urcat de la 1 milion de euro in primele trei luni ale anului trecut la 4 milioane de euro in acelasi interval din acest an. Allianz si-a imbunatatit rezultatul operational pe asigurari de proprietate si accident, unde profitul s-a dublat la 2 milioane de euro, in timp ce din asigurari de viata si sanatate a inregistrat, de asemenea, un castig de 2 milioane de euro, dupa ce a incheiat primul trimestru al anului trecut pe zero.La nivel de grup, profitul net al Allianz a scazut cu 4%, la 1,64 miliarde de euro, in timp ce veniturile au urcat cu 6%, la 34 milioane de euro.