(AMO) a inregistrat o pierdere de 740.928 de lei in primul semestru - 18 august 2016

De la TradeVille.ro wiki

Amonil Slobozia, societate aflata în insolventa, a înregistrat în primul semestru o pierdere de 740.928 de lei, în crestere cu aproape 36% fata de cele 545.657 de lei raportate în aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucuresti. Compania a avut venituri totale de 745.337 lei în primul semestru, fata de 2,41 milioane lei în aceeasi perioada a anului trecut, din care venituri din exploatare în valoare de 1.500 de lei. Cheltuielile totale au fost de 1,48 milioane. În raportul pentru primul semestru al acestui an compania precizeaza în aceasta perioada ca au fost înregistrate încasari din recuperare creante de la URBAN SA în valoare de 4,064 milioane lei, suma din care au fost acoperite platile aferente obligatiilor curente, existând în contul bancar de insolventa un disponibil în valoare de 3,37 milioane lei la 30 iunie 2016. De asemenea, în vederea finalizarii investitiei Centrala de Cogenerare, a solicitat Adunarii Generale a Creditorilor Amonil aprobarea achizitiei conductei de gaz metan de la Chemgas Holding Corporation SRL. Administratorul special precizeaza ca desi Adunarea Generala a Creditorilor a aprobat achizitia, alti creditori au depus contestatii, iar judecatorul sindic a solicitat depunerea unui Proiect de Plan de Reorganizare, document ce a fost întocmit de administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar. Proiectul va fi analizat si supus judecatii la urmatoarele termene dispuse de instanta. Pe pagina de internet a companiei se precizeaza ca urmare a Hotarârii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 29 August 2011, S.C. Amonil SA si-a schimbat obiectul principal de activitate, devenind producator de energie electrica.