(ARS) incheie T2/2020 cu un profit net de 11 mil. lei si afaceri de 76 mil. lei - 17 august 2020
Aerostar Bacău încheie T2/2020 cu un profit net de 11 mil. lei şi afaceri de 76 mil. lei „Estimăm că rezultatul pe 2020 se va reduce cu aproximativ 33 mil. lei la 10 mil. lei” Aerostar Bacău (ARS), companie care produce echipamente aeronautice, a raportat un profit net de 10 mil. lei în T2/2020, în scădere cu 16% faţă de cel din acelaşi trimestru al anului precedent, în timp ce veniturile din exploatare s-au diminuat cu 14% la 76,6 mil. lei. Pe de altă parte, rezultatele trimestriale arată o creştere de 0,6% a veniturilor şi de 11% a profitului net. „Declanşarea crizei economice globale în trim. I al anului 2020 a luat amploare de la o zi la alta şi cu siguranţă efectele acestei crize se vor resimţi în tot anul 2020, iar revenirea la situaţia din 2019 va dura câţiva ani. Criza economică a afectat de o amploare fără precedent industria de aviaţie”, scriu reprezentanţii companiei cu 667 mil. lei capitalizare în raportul semestrial publicat vineri la bursă. Acţiunile ARS urcau vineri după-amiază cu 0,46% pe un rulaj de circa 24.400 de lei.