(ART) tinteste un nou record de productie si profit - 06 aprilie 2015
Producatorul de tevi TMK Artrom (simbol bursier ART) si-a propus sa mareasca usor productia anul acesta, dar sa o vanda mai scump, urmarind sa obtina un profit net de aproape 60 milioane de lei, in crestere cu 46% fata de anul trecut. Compania controlata de grupul rus TMK, unul dintre cei mai mari producatori de tevi la nivel mondial, a trasat fabricii din Slatina o tinta de productie de 198.000 de tone de teava, dupa ce in 2014 a produs 189.000 de tone. Desi productia ar urma sa creasca cu doar 4%, compania spera sa obtina preturi mai bune si sa-si majoreze cifra de afaceri cu 15% comparativ cu anul 2014, la 1,12 miliarde de lei. Anul trecut compania a inregistrat rezultate record, atat din punctul de vedere al productiei de teava, cat si al afacerilor si profitului, in pofida contextului nefavorabil din piata, afectata in Europa de cererea redusa si de conflictul din Ucraina. „Foarte multe companii europene care exportau produse in Rusia la fabricarea carora se utiliza si teava au fost afectate de restrictiile care au fost impuse Rusiei in urma acestui conflict. (...) Producatorii de teava din Ucraina s-au orientat tot mai mult catre piata europeana, deoarece consumul pe piata locala a scazut foarte mult in urma stoparii investitiilor si pentru ca acestia nu au mai putut exporta in Rusia“, arata reprezentantii companiei in raportul anual. Spre sfarsitul anului, piata mondiala de teava a fost afectata si de ieftinirea cu peste 50% a barilului de petrol, cu efectul franarii investitiilor in productia de petrol si gaze si, implicit, a cererii de tevi. Actiunile TMK Artrom, care au scazut cu 5,8% de la inceputul anului, sunt detinute in proportie de 92,7% de grupul TMK. SIF Oltenia (SIF5) are un pachet de 5%. Compania are o capitalizare de 278,8 milioane de lei.