(ATB) anunta ca mai sunt doar cinci zile pentru ridicarea dividendelor pe 2012 - 19 octombrie 2016
Acţionarii fabricii de medicamente din Valea Lupului care nici până acum nu au încasat dividendele aferente anului 2012 mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a realiza demersurile legale pentru a intra în posesia banilor cuveniţi. Compania Antibiotice SA a anunţat că de la începutul lunii viitoare se prescrie dreptul de restituire a dividendelor, potrivit unui document publicat în ediţia electronică a Bursei de Valori din Bucureşti. „Începând cu data de 1 noiembrie 2016, Antibiotice Iaşi sistează distribuirea dividendelor cuvenite acţionarilor săi, pentru anul financiar 2012. Pentru relaţii suplimentare puteţi accesa secţiunea«Investitori-Comunicate» a site-ului societăţii noastre sau vă puteţi adresa la «Relaţii cu Investitorii», telefon 0232.209.570 sau 0232.209.583”, se arată în document. De pe data de 15 septembrie, compania Antibiotice SA a început distribuirea dividendelor aferente anului financiar 2015, valoarea brută a unui divident fiind de 0,0207 lei per acţiune. Fabrica ieşeană de medicamente a realizat în 2015 un profit brut de 32 milioane lei, cu aproape 6 milioane în plus faţă de aşteptările iniţiale.