(ATB) se pregateste sa imprumute 30 de milioane de lei - 18 august 2016

De la TradeVille.ro wiki

Antibiotice SA va împrumuta 30 de milioane de lei de la Unicredit Bank. Hotărârea contractării creditului a fost luată de acţionarii producătorului ieşean de medicamente în cea mai recentă adunare generală extraordinară (AGEA), desfăşurată la finele săptămânii trecute la sediul societăţii. Potrivit documentelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB), facilitatea de credit ce urmează a fi contractată de Antibiotice va fi garantată cu ipotecă imobiliară şi interdicţii de înstrăinare, grevare, dezmembrare, închiriere ori alipire pe mai multe terenuri şi clădiri aparţinând societăţii, situate în municipiul Iaşi, pe strada Valea Lupului nr. 1, doar suprafaţă însumată a terenurilor fiind de circa 16.000 de metri pătraţi. De asemenea, acest împrumut va fi gajat de Antibiotice SA şi cu o ipotecă mobiliară de rang I asupra creanţelor izvorâte din relaţiile comerciale ale fabricii cu societăţile Farmexpert DCI SRL, Farmexim SA, Romfarmachim SA şi Azelis UK Life Sciences LTD. Nu în ultimul rând, în documentul citat se mai specifică faptul că pentru a obţine facilitatea de credit multivalutară în cuantum de 30 de milioane de lei, Antibiotice SA va pune „la bătaie” şi o ipotecă mobiliară asupra conturilor deschise de societate la Unicredit Bank. În semestrul I din acest an, veniturile din vânzările pe pieţele externe ale companiei Antibiotice SA au însumat 54,5 milioane de lei, indicator în creştere cu 18 procente faţă de anul 2015, când a fost realizată o valoare de 46,26 milioane lei. Cele mai importante creşteri s-au consemnat în dreptul produselor sub formă de injectabile, utilizate în spitale pentru tratarea infecţiilor, capsulelor şi supozitoarelor. Per total, vânzările societăţii au crescut cu 9% în semestrul I din 2016, circa 143,8 milioane de lei fiind valoarea veniturilor din vânzări, înregistrată în primele şase luni ale acestui an de Antibiotice SA. Profitul brut aferent semetrului I din 2016 este de 18,85 milioane lei, faţă de 16,63 milioane lei, cât s-a consemnat în perioada similară a anului 2015. În intervalul ianuarie-iunie 2016, compania Antibiotice SA a raportat către BVB o cifră netă de afaceri de 89,4 milioane lei, în creştere cu 3,5% comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut.