(ATB) vrea castig cu 23% mai mare in acest an - 30 aprilie 2010
Actionarii producatorului de medicamente Antibiotice Iasi au aprobat estimarile de buget ale conducerii companiei in cadrul adunarii generale desfasurate ieri. Astfel, profitul net estimat pentru anul in curs este de 14,7 milioane de lei, cu 23,53% mai mare decat rezultatul de 11,7 milioane de lei realizat la finele anului trecut. Cifra de afaceri estimata pentru acest an este de 240 de milioane de lei, cu numai 9,6% peste cele 219 milioane de lei obtinute in 2009. Totodata, actionarii producatorului de medicamente Antibiotice Iasi au aprobat, ieri, ca valoarea dividendului brut pe actiune aferent profitului din 2009 de aproximativ 0,005 lei, in suma totala de 2,2 milioane de lei, sa fie reinvestita. Din profitul net obtinut in 2009, de 11,9 milioane de lei, firma va mai aloca 4,8 milioane de lei pentru reintregirea activului net, iar alte 2,2 milioane de lei vor fi folosite pentru surse proprii de finantare.