(AZO): Noul pret la gaz va duce la inchiderea productiei. 3.500 angajati, in somaj tehnic - 07 aprilie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Sindicalistii de la Azomures sustin ca noul pret impus la gaz de producatori va duce la inchiderea productiei si trimiterea in somaj tehnic a circa 3.500 de salariati, din care 2.000 sunt angajati ai combinatului si 1.500 ai firmelor catre care s-au externalizat activitati. Potrivit unui comunicat de presa remis, vineri, de reprezentantii sindicatului "Alternativa 2002" din Azomures si semnat de presedintele acestuia, Dumitru Boanta, in urma recentelor modificari legislative ale guvernului privind reglementarea pretului la gaz, "producatorii impun un pret egal cu cel de pe piata reglementata, desi nu ar mai fi obligati". "Acest pret impus este nesustenabil pentru Azomures din punct de vedere economic si consecintele ar putea fi extrem de negative pentru salariati, pentru societate, dar si pentru statul roman. Astfel, in contextul noului pret impus de producatori pe piata concurentiala, Azomures va fi obligata sa inchida facilitatile de productie si sa trimita in somaj tehnic angajatii sai, in numar de peste 2.000. Firmele terte care lucreaza in societate vor trebui sa ia aceeasi masura pentru salariatii lor, transferati din SC Azomures SA, in numar de peste 1.500", se arata in comunicat.Aceeasi sursa adauga ca, in contextul prelungirii situatiei create, conducerea combinatului va fi obligata "sa suspende sau sisteze un program de modernizare a facilitatilor de productie cu impact pozitiv asupra mediului in valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, care sunt in desfasurare in prezent", scrie Mediafax. Potrivit comunicatului, sindicalistii au solicitat, in 7 aprilie, convocarea Comisiei de Dialog Social, la Prefectura judetului Mures si, in functie de rezultatul intalnirii, la care au fost invitati si patronatul combinatului si reprezentantii producatorilor de gaze, sindicatul va decide ce actiuni vor urma. "Mentionam ca nu solicitam interventia statului pentru protejarea afacerilor unui investitor privat, ci dorim gasirea unor solutii urgente in ceea ce priveste pastrarea locurilor de munca ale salariatilor din societatea noastra", se mai arata in comunicat. De cealalta parte, patronatul Azomures a remis o declaratie de presa in care arata ca, in prezent, poarta negocieri cu producatorii de gaze naturale, confirmand ca e "o perioada foarte dificila din punct de vedere al pretului pentru principala materie prima", dar aratand ca spera "intr-un deznodamant favorabil"."Traversam o perioada foarte dificila din punct de vedere al pretului pentru principala materie prima, gazul metan. Managementul Azomures poarta negocieri cu producatorii de gaze naturale pentru a gasi cea mai buna solutie in vederea continuarii activitatii de productie si implicit a programului de investitii, luand insa in calcul orice scenariu posibil. Speram insa intr-un deznodamant favorabil care sa ne permita sprijinirea agriculturii romanesti prin oferirea unor produse competitive", se arata in declaratia de presa a patronatului de la combinat. Guvernul a schimbat formula de calcul al veniturilor suplimentare supuse impozitarii obtinute de companii ca urmare a liberalizarii pretului la gaze, prin ordonanta de urgenta aprobata in aceeasi zi in care documentul a fost prezentat in dezbatere publica, actul fiind publicat luni in Monitor. Noua formula de calcul este aplicata de la 1 aprilie. In proiectul prezentat de Ministerul Finantelor la 26 martie si aprobat in aceeasi zi de Guvern se arata ca va fi pastrata impozitarea cu 60% a veniturilor suplimentare, dar va fi schimbata formula de calcul a acestora din urma, intrucat in legislatia in vigoare nu se precizeaza ca volumele de gaze naturale din productia interna vandute consumatorilor noncasnici se refera la cei din piata reglementata. Taxa reprezinta 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redeventele aferente acestor venituri, precum si investitiile in segmentul upstream, fara a depasi 30% din aceste venituri suplimentare. La inceputul anului trecut, Guvernul a decis ca, in intervalul 1 februarie 2013-31 decembrie 2014, va suprataxa cu 60% companiile care deruleaza activitati de extractie si vanzare a gazelor naturale din Romania, inclusiv din perimetrele din Marea Neagra, taxa aplicata la veniturile suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sector.