(AZO) ar putea plati dividende de 50 de milioane de euro - 12 aprilie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de ingrasaminte chimice Azomures Targu-Mures ar putea sa distribuie dividende de 219 mil. lei (50 mil. euro) din profitul net record realizat anul trecut.Propunerea a fost facuta de Fondul Proprietatea, principalul actionar minoritar, cu 11% din actiuni. Pentru a fi pusa in practica, propunerea trebuie sa fie agreata si de noul actionar majoritar al companiei, grupul elvetian Ameropa Holding, care a preluat recent 76% din actiuni. Elvetienii, care nu au anuntat cat au platit pentru preluarea Azomures, ar recupera astfel o parte din banii platiti. Azomures este evaluata in prezent pe bursa la 231 mil. euro, iar pachetul preluat de elvetieni valoreaza 175 mil. euro, insa unii analisti din piata sustin ca Ameropa a platit mai mult.Dividendul brut pe actiune ar fi de 0,4165 lei si ar reprezenta 21,7% din pretul actual al actiunilor, de 1,92 lei. Actiunile Azomures au crescut cu peste 40% de la inceputul anului, investitorii asteptand ca Ameropa sa lanseze o oferta publica de preluare pentru participatiile minoritare. Azomures a raportat anul trecut castiguri de 365 mil. lei (86 mil. euro) la afaceri de 1,625 mld. lei (383 mil. euro).