(AZO) vinde 66% din productie pe piata locala, tinta fiind de 80% - 01 aprilie 2015
Producatorul de ingrasaminte chimice Azomures din Targu Mures vinde 66% din productie pe piata locala, tinta fiind de 80%, in conditiile in care in 2012, cand compania a fost cumparata de traderul elvetian Ameropa, vindea 80% la export, a declarat Mihai Anitei, directorul general al companiei."Dupa 2012, ne-am indreptat spre agricultura romaneasca. Suntem in mijlocul investitiilor de peste 200 de milioane de euro, in mediu, in cresterea capacitatii de productie si in produse noi. Ne-am propus ca in loc de 80% din productie vanduta la export sa vindem 80% pe piata interna. Suntem foarte aproape de aceasta tinta. Strategia noastra vizeaza piata romaneasca, vrem sa crestem numarul de produse pentru piata romaneasca", a spus Anitei, scrie Mediafax. El a precizat ca anul trecut consumul de ingrasaminte minerale in Romania a crescut la 2,05 milioane de tone fata de 1,75 milioane de tone in 2013, iar asteptarile vizeaza o crestere de doua cifre in urmatorii ani, ceea ce creeaza premisele pentru majorarea vanzarilor autohtone. "Am ajuns ca 66% din totalul productiei sa se vanda acum pe piata locala, in timp ce Azomures are o cota de piata de 40%", a mai spus Anitei. Combinatul Azomures - care are linii de productie pentru ingrasaminte solide si lichide, dar si pentru melamina - este principalul producator de ingrasaminte pentru agricultura din Romania, cu o productie anuala de cel putin 1,3 milioane tone de ingrasaminte. Produsele Azomures ajung la producatorii agricoli din Romania, alte tari din Europa, Africa, China, Japonia, America de Sud si din Statele Unite. Proprietarul majoritar al Azomures este Ameropa Holding AG din Elvetia, un trader international de cereale si ingrasaminte. In 2012, Ameropa a cumparat 75,87% din titlurile Azomures de la investitorii turci care controlau combinatul, iar apoi a derulat o oferta de preluare prin care si-a majorat participatia la 96,49%.