(BIO) isi va dubla capacitatea de productie si vrea sa dezvolte exporturile - 04 noiembrie 2013
Biofarm isi va dubla capacitatea de productie si va intra pe noi arii terapeutice, odata cu relocarea in 2015 in noua fabrica, aflata in constructie, si se va concentra pe dezvoltarea exporturilor. "Vrem sa ne relocam si construim in zona industriala (zona Gara Catelu spre autostrada Soarelui din Capitala - n.r.) o facilitate noua. Este finalizata in proportie de 40-50%, respectiv depozitele sunt terminate si puse in functiune, cladirea de productie va fi terminata la sfarsitul acestui an. In 2014 si in 2015 vom incepe partea specifica, adica echipamente si tehnologie. Este o relocare cu mixare de echipamente, cele de aici (din vechea unitate - n.r.) care sunt mai performante si vom cumpara si echipamente noi", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al producatorului, Danut Vasile.Investitia in acest proiect este de maxim 13-14 milioane euro, din fonduri proprii, din care au fost cheltuiti deja 7 milioane de euro."Este un proiect foarte greu sa transferi o fabrica dintr-un loc intr-altul, trebuie sa asiguri stocuri, sa autorizezi fabrica, sa validezi procesele tehnologice, sa fie autorizata de Agentia Nationala a Medicamentului. Cam in 2015 vom fi gata", a adaugat Vasile.Noua unitate de productie va avea o suprafata de 3.800 metri patrati, iar depozitele ocupa 2.500 de metri patrati. Terenul pe care se construieste este proprietatea producatorului."Capacitatea de productie va fi aproape dubla. Vom intra si pe noi arii terapeutice. Avem deja 25 de dosare pentru aprobare si asteptam autorizatiile", a aratat Vasile.Totodata, Biofarm reorganizeaza si dezvolta departamentul de export, targetul fiind in principal Rusia si statele din fosta URSS, seful producatorului fiind de parere ca exporturile vor fi sursa de crestere in viitor."In prezent suntem undeva la 3,5% din vanzari, cifra este mica, dar evolutia exportului este promitatoare. Din 2009 si pana in 2012 cifra s-a dublat. Ne-am indreptat spre piete mari, precum Rusia si Ucraina, unde vindem si inregistram produse. In doi ani vrem sa ajungem la 10% din cifra de afaceri si cred ca vom reusi. Parerea mea este ca exportul va fi sursa de crestere a companiei, deoarece piata interna are probleme, cresterile nu mai sunt asa cum au fost", a explicat Danut Vasile.Biofarm exporta in Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Serbia, Kazahstan si Ungaria si urmeaza sa intre in Cehia si Slovacia."Avem un birou in Republica Moldova si, daca lucrurile merg bine, urmatorul pas va fi sa deschidem un birou la Moscova. Cred ca anul viitor va fi momentul pentru acest pas", a precizat seful Biofarm.Pe piata locala, in contextul unei cresteri medii a pietei farmaceutice din Romania de 10,33% intre 2010-2012, Biofarm a avut un indice mediu de crestere de 16,77% in perioada mentionata.Danut Vasile estimeaza ca producatorul isi va mentine si in urmatorii ani ritmul de crestere de peste 10%."Am avut o crestere constanta in ultimii ani si cred ca ritmul se va mentine si in anii urmatori. Ne dorim sa mentinem acest trend curajos, avand in vedere piata actuala, si la cifra de afaceri si la profit. Investitia in marketing este foarte importanta si sistemul functioneaza. Am dezvoltat portofoliul companiei si am investit in media foarte mult, ceea ce se vede si in rezultatele companiei", a aratat Danut Vasile.In ultimii ani, compania a lansat in medie 10 produse noi anual si intentioneaza sa pastreze acest ritm.Vasile a adaugat ca in acest an compania va depasi estimarile initiale si in ceea ce priveste cifra de faceri, dar si profitul, aratand ca octombrie a fost o luna cu vanzari record in istoria Biofarm."Cand am bugetat ne-am gandit si la piata, care este greoaie, este clawback, este pretul minim, sunt termenele mari de plata mari. Nu putem face bugete prea incurajatoare si atunci facem unul care poate fi atins, de obicei il depasim. Octombrie a fost luna cu vanzari record in istoria Biofarm", a spus directorul companiei.In bugetul de venituri si cheltuieli, aprobat in luna aprilie, Biofarm estima pentru acest an vanzari in crestere cu aproape 10%, la 115,1 milioane lei (26,5 milioane euro), insa un profit net in scadere cu 10%, la 19 milioane lei (4,3 milioane euro).In 2012, afacerile au cumulat 104,97 milioane lei, cu 12,3% peste nivelul atins in 2011, iar profitul a crescut cu 47,9%, la 21,03 milioane lei.La nivelul anului trecut, cea mai mare pondere, din punct de vedere al unitatilor vandute, au avut-o medicamentele fara prescriptie - 51%, urmate de suplimentele alimentare - 29% si medicamentele eliberate pe baza de reteta - 20%.Biofarm are un portofoliu de 200 de produse care acopera 60 de arii terapeutice si se numara intre primii zece producatori de medicamente in volum.Saptamana trecuta actionariatului Biofarm s-a schimbat, dupa ce SIF Oltenia (SIF5) a vandut pachetul de 315 milioane de actiuni, pentru 96,075 milioane lei, catre SIF Muntenia (SIF4), controlata indirect de SIF Banat-Crisana (SIF1).Astfel, SIF Banat Crisana, condusa de Dragos Bilteanu, detine indirect un pachet de control de 51% din actiunile producatorului de medicamente. Un alt actionar important este SIF Moldova (SIF2) , cu 13,3% din actiuni."Aceasta concentrare a actionariatului, fata de cel trecut cand au fost trei SIF-uri, va permite ca deciziile sa fie luate mai usor. Daca se doresc masuri pentru cresterea Biofarm, a prezentei regionale, pot sa fie luate decizii mai usor decat in componenta trecuta", a adaugat Vasile.El a aratat ca va prezenta noului actionariat planuri de crestere organica, dar si prin achizitii. Biofarm a avut si in trecut in vizor extinderea prin achizitii.Biofarm are peste 350 de angajati. Compania este cotata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), iar la cotatia de vineri Biofarm are o capitalizare de 303,2 milioane lei (69 milioane de euro).