(BRD) a avut pierderi de 332 mil. lei anul trecut dupa explozia neperformantelor - 14 februarie 2013
Peste o cincime din credite au ajuns in default, provizioanele noi din 2012 apropiindu-se de 2 mld. lei. BRD-SocGen, a doua mare banca dupa active, a taiat anul trecut peste 400 de posturi si a restrans reteaua teritoriala cu 22 de unitati, insa reducerea cheltuielilor operationale cu 2,4% nu a putut tine piept saltului de aproape 62% inregistrat de costul cu provizioanele pentru credite proaste, consecinta fiind intrarea pe pierdere cu un rezultat anual negativ de 332 mil. lei dupa un profit net de 469 mil. lei in 2011."BRD obisnuise piata sa supraperformeze la profit, insa 2012 este o mica exceptie in linie cu situatia din intreg sistemul bancar. Costul riscului a condus la pierderea de 332 mil. lei, insa acest rezultat nu pune in discutie modelul de business al bancii pentru ca raportul cost/venit care s-a situat la 46,5% arata rentabilitatea intrinseca a BRD. Ca urmare modelul nu se schimba si nici strategia pentru anii urmatori de dezvoltare in conditii de rentabilitate", a declarat Philippe Lhotte, presedintele BRD. El a preluat oficial conducerea bancii la inceputul lui noiembrie 2012, dupa mai multe luni de interimat la varf, neavand o responsabilitate directa pentru aceste rezultate.Venitul net bancar de 2,9 mld. lei, sustinut eroic de castigurile din comisioane datorate portofoliului consistent de clienti, a fost macinat de costul cu provizioanele, care a sarit la peste 1,9 mld. lei. Adaugand si cheltuielile operationale de 1,35 mld. lei, a rezultat pierdere si implicit o rentabilitate negativa a capitalului (ROE) de 5,8%, fata de plus 19% in 2010.Lhotte da vina pe criza prelungita si pe impactul pe care aceasta l-a avut asupra capacitatii companiilor de a-si plati ratele. De altfel, ponderea creditelor neperformante pe zona persoanelor juridice a urcat la peste 33%. BRD a pierdut circa 6.000 de clienti companii.Banca a reusit sa majoreze cu aproape 30% soldul creditelor pentru locuinte, iar stocul finantarilor pentru comÂpanii mari a urcat cu 6,8%, in timp ce creditele de consum au scazut cu 8,3%. Pe partea de depozite, sumele in valuta atrase de la companii au crescut cu 29%, raportul general credite nete/depozite coborand la 98,7%.In ciuda pierderii pe 2012, rata solvabilitatii se situeaza la 13,9%, cu un punct sub nivelul din 2011.