(BRD) continua sa fie pe primul loc in topul brokerilor la BVB - 03 mai 2010
Divizia de brokeraj a BRD-Groupe Societe Generale s-a plasat in aprilie, pentru a patra luna consecutiv, pe primul loc in topul intermediarilor la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si pe Rasdaq. Societatea a realizat tranzactii de 680,55 milioane lei si o cota de piata de 30,84%. Pe locul secund s-a plasat divizia de brokeraj a Raiffeisen Bank, care a intermediat transferuri de 312,8 milioane de lei, avand o cota de piata de 14,18%, urmata de KBC Securities Romania, cu tranzactii de 117 milioane de lei, sau o cota de piata de 5,3%. Carpatica Invest a ocupat locul al patrulea cu transferuri de 99,47 milioane de lei, SSIF Broker s-a situat pe pozitia a cincea, cu un rulaj de 86,3 milioane de lei, in timp ce BT Securities a intermediat schimburi de 84,8 milioane de lei, ocupand astfel locul sase. UniCredit CAIB Securities, IFB Finwest si divizia de brokeraj a ING Bank au ocupat urmatoarele trei pozitii, cu tranzactii de 82,1 milioane de lei, 75,59 milioane de lei si respectiv 75 milioane de lei.