(BRK) a iesit de la (CBC) cu un castig de peste 160% - 27 iunie 2011
Firma de brokeraj Broker Cluj (BRK) si SIF Banat-Crisana (SIF1), doi dintre cei mai mari actionari ai producatorului de abrazivi Carbochim Cluj (BRK), si-au lichidat la finele saptamanii trecute participatiile in companie in schimbul sumei totale de 7,6 milioane de lei (1,8 milioane de euro). Broker Cluj a cedat in piata un pachet de 11,44% din actiunile Carbochim pe care a incasat 3,55 milioane de lei (0,84 milioane de euro), iar SIF Banat-Crisana si-a vandut participatia de 13,08% pe care o detinea la producatorul de abrazivi printr-o tranzactie in valoare de aproape 4,1 milioane de lei (un milion de euro).Cumparatorul nu a fost raportat inca pe Bursa. Broker Cluj cumparase cea mai mare parte a pachetului la Carbochim la preturi sub nivelul de 3 lei/unitate si le-a vandut dupa circa un an si jumatate la un pret de 8 lei/titlu, marcand un castig de peste 160%. Inainte de aceste tranzactii cei mai importanti actionari erau Viorel Popoviciu cu o participatie de 17,6%, Dan Popa (11,16%), Mircea Ionescu (10,8%) si Ion Raducanu cu 10,68% din actiuni.Actiunile Carbochim au scazut vineri cu 15%, pe fondul unor tranzactii de 5,8 milioane de lei, prin care s-au transferat 17% din titlurile companiei. La ultimul pret de tranzactionare, de 7,82 lei/actiune, capitalizarea companiei este de 30 milioane de lei. Carbochim a avut anul trecut afaceri de 28,3 milioane de lei, in crestere cu 15% fata de anul precedent, si un profit net de 2,13 mil. lei. In primul trimestru, compania a avut 803.000 de lei profit la afaceri de 7,35 milioane de lei.