(BRK) si (SIF1) au iesit din actionariatul (CBC) - 27 iunie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Dupa ce cotatia Carbochim a crescut continuu de la finalul lunii mai, in multe sedinte atingand limita maxima de variatie, de 15%, SIF Banat Crisana si SSIF Broker si-au lichidat, saptamana trecuta, detinerile la producatorul de materiale abrazive, prin cinci tranzactii speciale in valoare cumulata de 7,6 milioane de lei. Cele 908.000 de actiuni, reprezentand aproape 23,4% din capitalul Carbochim, au fost transferate la pretul de 8 lei, similar cotatiei de referinta, iar operatiunile au fost intermediate de catre SSIF Broker. SIF Banat Crisana a vandut 13,08% din capitalul emitentului, pentru care a incasat 4,06 milioane de lei, in timp ce SSIF Broker a obtinut 3,55 milioane de lei pentru detinerea de 11,44% din actiunile firmei. Actiunile Carbochim au crescut semnificativ in ultima perioada, pretul urcand de 2,11 ori incepand din 19 mai, cand cotatia se situa la 3,7790 lei. Dupa tranzactiile prin care SSIF Broker si SIF Banat Crisana au iesit din actionariatul Carbochim, actiunile au consemnat o corectie puternica, de 15%, in contextul in care s-au realizat transferuri cu un volum de titluri reprezentand 17,67% din capitalul firmei, valoarea acestora ridi­candu-se la 5,83 milioane de lei. La inchiderea sesiunii de vineri, cotatia Carbochim se situa la 7,82 lei. Cifra de afaceri a producatorului de materiale abrazive a crescut anul trecut cu 16%, la 28,2 milioane de lei (6,7 milioane de euro), iar profitul a urcat de peste 11 ori, la 2 milioane de lei. Viorel Popoviciu, presedintele CA si directorul general al Carbochim, detine 17,69% din capitalul firmei, in timp ce alte trei persoane fizice, Titus Popa, Pietro Ionescu si Ion Raducanu, au participatii de 11,16%, 10,78% si respectiv 10,68% din capitalul emitentului.