(BRM) a crescut usor desi compania a vandut cu 7% mai putina bere - 01 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de bere Bermas Suceava (BRM) listat pe bursa a inregistrat in primele noua luni ale anului un profit net de 2,7 mil. lei, cu 3% peste castigul raportat in acelasi interval al anului trecut. Afacerile societatii s-au redus in primele trei trimestre cu 2%, la 20,7 mil. lei (6,5 mil. euro), iar volumul de bere vanduta de companie s-a diminuat cu 7,25%, potrivit raportului Bermas. "Factorii conjuncturali cu influente negative asupra activitatii societatii ar fi urmatorii: timpul nefavorabil din perioada iulie - august 2011 fata de aceeasi perioada a anului precedent, puterea de cumparare in scadere a populatiei afectata mai mult de criza economica, diminuarea capacitatii de plata a clientilor distribuitori de bere ca urmare a limitarii accesului la credite, devalorizarea monedei nationale in raport cu euro, majoritatea contractelor incheiate pentru achizitii avand preturi negociate in euro", spun reprezentantii Bermas. Pentru a sustine vanzarile de bere compania a fost nevoita sa acorde discounturi cu 15% mai mari la distribuitori, in valoare de aproape 5 mil. lei si a cheltuit 326.000 de lei pentru promovarea marcii Bermas. Un impact negativ asupra profitului companiei l-au avut cheltuielile in crestere cu salariile, care s-au majorat cu 12,6% fata de primele noua luni din 2010. Totodata, cheltuielile cu materiile prime au crescut cu 9,6% in acelasi interval, la 7,3 mil. lei, acestea avand si cea mai mare pondere in costuri. Pe de alta parte, cheltuielile cu dobanzile la credite s-au diminuat cu 43%, la 150.000 de lei.