(BVB), prinsa din nou in hora corectiilor externe - 25 septembrie 2012
Bursa de la Bucuresti a scazut cu 1,87% intr-o piata in care corectiile de pe bursele externe i-au determinat pe cumparatori sa fie mai reticenti, iar vanzatorii au fost nevoiti sa duca preturile in jos, desi ordinele plasate au vizat volume reduse de actiuni. Scaderea de ieri de pe bursa este cea mai puternica din ultimele doua luni de zile, unele SIF-uri pierzand peste 3% din valoare dupa o perioada in care piata a fost pe o tendinta de usoara apreciere."S-a tranzactionat cam haotic si pe volume modeste. Sunt volume foarte mici si piata se coreleaza cu scaderile de afara. In plus, deoarece pe piata noastra spread-ul (dintre preturile din ordinele de cumparare si cele de vanzare - n. red.) este destul de mare, preturile scad mai mult decat se intampla pe bursele din regiune", a afirmat un broker.Scaderile vin pe fondul reaprinderii temerilor investi torilor cu privire la situatia Greciei. Der Spiegel a scris ca Grecia trebuie sa taie din cheltuieli si sa creasca veniturile pentru a acoperi o gaura in buget de 20 miliarde euro, actiuni esentiale pentru respectarea angajamentelor fata de creditorii externi, suma fiind aproape dubla fata de estimarea initiala, de 11,5 miliarde euro.Totodata, o intrevedere din acest weekend dintre cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande a readus in prim-plan nein te legerile dintre Germania si Franta, cei doi lideri exprimand puncte de vedere diferite privind termenele din planul de introducere a suprave ghetorului bancar unic la nivelul zonei euro.Majoritatea investi torilor au continuat sa adopte pozitii de astep tare, astfel ca piata a debutat in stagnare desi bursele externe au fost pe rosu. Dupa primele 20 de minute, bursa locala s-a aliniat la traiectoria pie telor europene si a scazut usor. Totusi, volumele de tranzactionare au fost reduse, iar pe partea de vanzare ordinele plasate au fost mai mari decat cele de cumparare.Dupa ora 13:00, unii dintre vanzatori au fost nevoiti sa duca preturile mai jos in cazul unora dintre cele mai lichide actiuni, incercand sa isi gaseasca contraparte. Astfel, orice ordin putin mai mare de vanzare ducea preturile vizibil in jos. Punctul minim al zilei a fost atins in jurul orei 15:20, cand indicele general BET-C era cu aproape 2% sub nivelul de vineri.La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 1,95%.Volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse, iar lichiditatea totala a fost salvata de trei deal-uri realizate in jurul orei 10:45, cu actiuni Fondul Proprietatea (1,7 milioane lei), BRD (1,1 milioane lei) si OMV Petrom (642.000 de lei).Tranzactiile negociate cu aceste titluri au asigurat aproape o treime din rulajul de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro). Lichiditatea este cu mult sub cea de vineri, cand un deal cu 1,26% din actiunile Fondului Proprietatea, de 93,6 milioane lei (20,7 milioane euro), a propulsat lichiditatea pietei la 105,6 milioane lei (23,4 milioane euro).Deal-ul de luni cu actiunile Fondului Proprietatea a fost realizat la un pret cu 0,56% sub inchiderea de vineri, iar pe piata principala cotatia a scazut cu 2,5%, la 0,5265 lei. Operatiunile de pe piata principala au cumulat aproape 1,5 milioane lei.Tranzactia negociata cu titlurile BRD a fost efectuata la 7,75 lei, cu 0,65% peste nivelul sedintei precedente, in timp ce deal-ul cu actiunile OMV Petrom a fost incheiat la 0,406 lei, cotatie cu 0,59% sub sedinta anterioara. Actiunile BRD au scazut pe piata principala cu 2,6% si au ajuns la 7,5 lei, iar titlurile OMV Petrom au coborat cu 2,96%, la 0,3963 lei.Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 196.000 de lei, valoare cu 29% sub rulajul de vineri, de 277.000 de lei.