(BVB): Investitorii asteapta sa treaca luna mai - 06 mai 2011
Bursa a stagnat intr-o piata in care cei mai multi investitori au trecut pe pozitii de asteptare, astfel ca lichiditatea a fost cu 20% mai redusa decat rulajul de miercuri.Daca in prima ora majoritatea actiunilor au fost transferate la preturi cu putin sub ultimele cotatii de miercuri, dupa ora 11:00 piata a trecut pe crestere cu maximum 0,6%. Totusi, cotatiile celor mai multe titluri s-au intors rapid sub nivelurile de la finalul sesiunii anterioare si au variat foarte usor pana la inchiderea sedintei. Bursa a incheiat sedinta in scadere nesemnificativa, de 0,07%, informeaza Mediafax.Directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Carpatica Invest, Adrian Ciudin, crede ca cei mai multi investitori absenteaza de la tranzactionare intrucat asteapta sa treaca luna mai, care in cei mai multi ani a fost marcata de corectii."Cred ca lumea asteapta sa vada daca se aplica dictonul «Sell in May and go away» (Vinde in mai si apoi retrage-te - n.r.). In plus, acum trecem printr-o perioada in care nu se intalneste cererea cu oferta. Pe de o parte vanzatorii asteapta sa treaca datele ex-dividend (in functie de care au dreptul sa primeasca dividende - n.r.) pentru a-si incasa banii, iar cumparatorii asteapta in ideea ca dupa aceasta data, de regula preturile scad cu valoarea dividendului, si apoi ar putea cumpara", a declarat Ciudin.Ultimele operatiuni cu cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preturi in scadere in medie cu doar 0,09%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,38% peste ziua anterioara. Ascensiunea indicelui BET-NG a fost influentata in principal de actiunile OMV Petrom (SNP), care au avansat cu 0,82%.Pe de alta parte, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si ale Fondului Proprietatea (FP), a inregistrat un recul de numai 0,18%.La finalul sedintei indicele extins al bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, era in scadere cu 0,15%.Putinii investitori prezenti la tranzactionare au realizat operatiuni cu actiuni de 23,2 milioane lei (5,9 milioane euro), suma cu 21% mai redusa decat rulajul de miercuri, de 29,3 milioane lei (7,1 milioane euro).Actiunile OMV Petrom au fost printre putinele care au incheiat ziua in crestere. Ultima tranzactie a fost realizata la 0,43 lei, pret cu 0,82% peste ultima cotatie de miercuri. Evolutia titlurilor companiei a venit pe al treilea rulaj din piata, de 3,6 milioane lei."Probabil cresterea a fost determinata de un investitor care a vrut sa beneficieze de dividendul pe care compania il va distribui si a intrat la cumparare chiar pe ultima suta de metri", a afirmat Ciudin.Actiunile Fondului Proprietatea (FP) si titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au clasat pe primele doua pozitii in topul rulajelor, cu operatiuni de 5,2 milioane lei si, respectiv, de 3,8 milioane lei.Titlurile Fondului au stagnat la 0,545 lei, iar cotatia actiunilor SIF Moldova a crescut nesemnificativ, cu 0,07%, la 1,4 lei.Actiunile FP au crescut usor miercuri, dupa ce in precedentele trei sedinte au coborat cumulat cu peste 7% si au atins cel mai redus pret de la listare, sub presiunea de la vanzarea. Declinul din precedentele sesiuni a fost determinat de reluarea procesului de conversie a titlurilor de despagubire in actiuni FP, in urma caruia in piata ar urma sa intre noi pachete de titluri ale Fondului pentru care vanzatorii sa ceara preturi mai mici.La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,3%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, unde corectiile erau de cel mult 2%.