(BVB) a ajuns atat de jos, incat nu mai intereseaza pe nimeni - 17 octombrie 2011
Brokerii sunt de parere ca daca autoritatile la nivel european nu vor reusi sa ameliorezee problemele cu care se confrunta statele de pe continentul european, exista o probabilitate mare ca Bursa sa marcheze corectii importante. "Directia pe care se va stabili bursa locala va fi dictata de evolutiile si mesajele transmise de pe pietele financiare globale, dar pana cand acestea se vor redresa, nu ne putem astepta la o situatie diferita de ce este acum. Cel mai probabil situatia aceasta va continua pana spre sfarsitul anului, dar daca deciziile autoritatilor nu vor reusi sa amelioreze problemele cu care se confrunta Europa, incet-incet va incepe sa se contureze scenariul unor scaderi importante, care sa cuprinda toate pietele financiare", a declarat Mihai Muresian, directorul de tranzactionare al Intercapital Invest. Bursa de la Bucuresti a crescut vineri cu 0,8%, intr-o piata apatica si in care tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea (FP) au continuat sa asigure mai mult de jumatate din lichiditate. Per totalul saptamanii piata a scazut cu 0,8%. Raportat la nivelul de la finalul anului trecut piata este cu 12,44% mai jos. Operatiunile au insumat 17,4 milioane lei (4 milioane euro), suma cu 19% peste rulajul de joi, de 14,6 milioane lei (3,3 milioane euro). "Lichiditatea redusa este oarecum de inteles deoarece la nivel international se observa o nervozitate din partea investitorilor, transpusa in piata prin miscari ample si fara o directie clara, iar aceasta situatie ii debusoleaza si pe jucatorii locali. Acestia prefera sa urmareasca piata si reactioneaza numai la stirile macroeconomice importante, iar cum acestea abunda, nu fac altceva decat sa contribuie mai mult la amplificarea starii de confuzie, decat sa o amelioreze. Din aceasta cauza si stirea privind parafarea vanzarii unei parti din pachetul BCR al SIF Muntenia catre Erste Bank parca a trecut neobservata, investitorii neavand o reactie", spune Muresian. Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a avansat cu 0,77%. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor FP a urcat cu 0,31%. Cresterea a fost limitata de actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1), care au coborat cu 3,05%, la 0,7315 lei. Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au crescut cu 1,04%, la 0,486 lei, iar operatiunile au cumulat 295.000 de lei. "Volumele foarte reduse de tranzactionare trag un semnal de alarma si ne arata ca in piata mai sunt activi doar speculatorii, in timp ce investitorii de portofoliu, atat locali, cat si cei straini, lipsesc cu desavarsire. Intr-o oarecare masura, precautia celor din urma este de inteles deoarece contextul economic regional este momentan unul foarte instabil si inadecvat pentru investitii. Daca situatia va incepe sa se tempereze la nivel global, ne vom putea astepta, probabil, si noi la o crestere a activitatii in piata, dar pentru moment premisele nu sunt deloc favorabile", a spus Muresian. Actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai tranzactionate din piata, cu operatiuni de 10,4 milioane lei, iar pretul a crescut cu 0,22%, la 0,453 lei. Aceste titluri au asigurat 60% din rulajul pietei. Brokerul recomanda prudenta investitorilor in deciziile de investitii, ca urmare a incertitudinii pentru viitorul apropiat.