(BVB) a avansat cu 2,9%, dupa trei sedinte de scadere - 28 septembrie 2011
Bursa a crescut cu 2,88% si a recuperat astfel o parte din scaderea de 5,3% inregistrata in precedentele trei sedinte, pe o lichiditate in revenire si asigurata in proportie de 42% de tranzactii negociate cu actiuni Ropharma (RPH), SIF Moldova (SIF2), Fondul Proprietatea (FP) si Retrasib (RTRA). Piata locala a avansat cu peste 1% inca de la deschidere, revenirea fiind determinata de mentinerea burselor externe pe crestere, de pana la 2,9%. Totusi, la fel ca in precedentele sedintei, amplitudinea variatiilor de pe piata locala a fost mai redusa decat cea a miscarilor de pe bursele externe, care au urcat cu pana la 4,6%. "Explicatia decalajului dintre piata romaneasca si bursele externe atunci cand acestea cunosc un reviriment tine de prezenta slaba a cumparatorilor in ringul autohton, iar cei prezenti adopta mai degraba o atitudine de asteptare, preferand acumularea defensiva in aceasta perioada de nesiguranta si nelinisti pe plan international", a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chisu, broker la IFB Finwest. La finalul anului, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 3,45%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,48% peste inchiderea de luni. Totodata, indicele BET-FI, care reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 3,4%. Indicele extins al Bursei, BET-XT, al primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a avansat cu 3,33%. Investitorii au tranzactionat actiuni pe piata principala de 27,3 milioane lei (6,4 milioane euro), suma reprezentand 58% din rulajul de pe segmentul actiunilor, de 47,3 milioane lei (11 milioane euro). In primele doua ore au fost realizate si sase tranzactii negociate cu actiuni Ropharma (RPH), SIF Moldova (SIF2), Fondul Proprietatea (FP) si Retrasib (RTRA), in valoare cumulata de 20 milioane lei (4,6 milioane euro). Suma reprezinta restul de 42% din rulajul pietei actiunilor. "Deal-urile pot fi puse pe seama unor balansari in portofoliul unui asset manager (administrator de fonduri si active -n.r.)", a afirmat Chisu. Valoarea tututor tranzactiilor cu actiuni, de 47,3 milioane lei (11 milioane euro), a fost de aproape doua ori mai mare decat rulajul de luni, de 24 milioane lei (5,6 milioane euro).