(BVB) a crescut cu 1%, pe un rulaj salvat de tranzactiille din a doua parte a zilei - 20 ianuarie 2012
Bursa de la Bucuresti a crescut joi cu 1%, intr-o piata in care investitorii au fost mult mai activi la tranzactionare in a doua parte a sedintei si operatiunile realizate de acestia au asigurat 85% din lichiditatea zilei. In prima parte a sedintei, majoritatea investitorilor au adoptat pozitii de asteptare, astfel ca cele mai multe actiuni au inregistrat variatii reduse si volumele de titluri transferate au fost reduse. Investitorii au devenit mai activi la tranzactionare si preturile au inceput sa urce usor dupa ora 14:00, cand si bursele vest-europene si-au accelerat cresterile, sustinute de rezultatele financiare peste asteptari inregistrate de Bank of America si Morgan Stanley. In a doua parte a sedintei au fost realizate tranzactii de 29,7 milioane lei (6,9 milioane euro), fata de doar 5,4 milioane lei (1,2 milioane euro) in prima jumatate a sesiunii. La finalul sedintei pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,63%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,14% peste nivelul de miercuri. Totodata, indicele BET-FI a avansat cu 0,71%. Indicele reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea (FP). Indicele extins al Bursei, BET-XT, a incheiat ziua in crestere cu 0,76%. "Investitorii nu se mai gandesc, cel putin pentru moment, la o noua etapa a crizei europene. Stirile pozitive din SUA au sustinut pariurile speculative long (in care mizeaza pe cresteri -n.r.) ale investitorilor institutionali, in ciuda faptului ca Standard&Poor's a revizuit in scadere calificativele de credit pentru noua tari din zona euro", a declarat pentru MEDIAFAX Dragos Darabut, analist la firma de brokeraj Tradeville. Lichiditatea pietei actiunilor, de 35,1 milioane lei (8,1 milioane euro), a fost cu 40% peste rulajul de miercuri, de 25,1 milioane lei (5,8 milioane euro). Peste % din lichiditate a fost asigurata de actiunile Fondului Proprietatea (12,2 milioane lei) si trei deal-uri cu titluri SIF Moldova (6,1 milioane lei). Tranzactiile realizate in a doua parte a sedintei cu actiunile Fondului au insumat 12 milioane lei, iar deal-urile cu titlurile SIF Moldova au fost efectuate la ora 13:52. Actiunile FP au incheiat sedinta in crestere cu 0,18%, la 0,437 lei, iar titlurile SIF Moldova au urcat cu 1,08%, la 1,31 lei. Actiunile SIF Moldova au inregistrat pe piata principala un rulaj de 2,2 milioane lei. "Desi anul a inceput cu bine pentru investitori, problemele din zona euro nu au fost inca rezolvate, iar riscul reaparitiei unor perioade volatile este destul de mare", a afirmat analistul. Actiunile Erste (EBS) au urcat cu 9,57%, urmand linia de pe bursa de la Viena, unde au avansat cu 7,22%. Astfel, pretul de la Bucuresti a ajuns la 63,55 lei (14,62 euro), iar la finalul inchiderii pirtei principale de la Bucuresti titlurile bancii erau cotate la 14,63 euro pe bursa de la Viena. Tranzactiile de la BVB au cumulat 2,5 milioane lei (586.000 de euro), iar pe piata din Austria rulajul era de 41,3 milioane euro. La finalul sedintei de la Bucuresti, pietele vest-europene avansau cu pana la 1,6%, iar majoritatea burselor din Europa Centrala si de Est erau in crestere cu cel mult 1,8%.