(BVB) a deschis pe "verde" - 02 septembrie 2011
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis in crestere sedinta de tranzactionare de ieri, iar indicele general al pietei BET-C a inregistrat o apreciere de 0,36% in primele zece minute de la debutul tranzactiilor. Indicele BET-FI al SIF-urilor a consemnat o crestere de 1,1%, indicele principal BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide 10 actiuni listate, era in crestere cu 0,31%, iar ROTX s-a majorat cu 0,49%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,61%, iar indicele sectorial pentru energie si utilitati BET-NG a consemnat o apreciere de 0,10%. Lichiditatea BVB era de 244.174 euro, iar pe piata RASDAQ a BVB au fost inregistrate transferuri de actiuni de 10.784 euro in primele zece minute de la deschidere.