(BVB) a deschis pe scadere usoara, investitorii nu se grabesc sa tranzactioneze - 13 octombrie 2011
Dupa cresterea usoara de marti si pe fondul unei tendinte tot mai clare de asteptare a investitorilor, indicii Bursei de Valori Bucuresti au deschis astazi pe minus, urmand evolutiile pietelor internationale. Bursele americane au inchis sedinta indecis, indicele Dow Jones avand un declin usor de 0,15%, in timp ce S&P500 fiind pe plus cu 0,05% fata de ziua precedenta. In schimb, bursele asiatice au fost influentate negativ de situatia din zona europeana, ceea ce a determinat o reducere cu 0,4% a indicelui Nikkei. La BVB, dupa primele 15 minute de tranzactionare, indicii erau pe minus, cele mai lichide 10 companii de la cota Bursei pierzand in medie 0,39%, iar actiunile SIF si FP 0,27%. Companiile din sectorul energetic au impins indicele BET-HG cu 0,70% mai jos decat la inchiderea sedintei precedente. Lichiditatea a fost extrem de scazuta, dupa primul sfert de ora fiind realizate tranzactii in valoare de 0,62 milioane de lei (putin peste 100.000 de euro), cele mai preferate de investitori fiind actiunile FP, SIF Oltenia si SIF Banat-Crisana. Din punctul de vedere al evolutiei preturilor, acestea au avut miscari slabe, numai FP si Oil Terminal fiind pe plus cu 0,29% fata de ziua precedenta, in timp ce scaderi au inregistrat SIF Moldova, SIF Banat-Crisana si SIF Oltenia. Bursa din Londra a continuat tendinta de scadere din ziua precedenta, indicele STOXX50 fiind in scadere cu 0,47%, in timp ce FTS100 avea un declin de 0,52%.