(BVB) a inchis in scadere, pentru a opta sesiune consecutiv - 24 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis miercuri in scadere, pentru a opta sesiune consecutiv, cu 1,42%, dupa o sedinta in care prudenta jucatorilor a limitat lichiditatea de pe segmentul actiunilor la 10,85 milioane lei, cel mai redus nivel din aceasta luna. Totodata, indicele general al pietei, BET-C, a atins miercuri cel mai scazut nivel din 5 octombrie. Cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au incheiat sedinta la cotatii in medie cu 1,65% mai mici, iar titlurile companiilor din sectorul eneregtic au plasat indicele BET-NT cu 1,62% sub referinta. Actiunile SIF-urilor au consemnat scaderi de pana la 2,54%, iar titlurile Fondului Proprietatea nu s-au tranzactionat pentru ca are loc AGA. Astfel, indicele BET-FI, care reflecta evolutia acestor actiuni, a coborat cu 1,58%. "Astazi (miercuri, n.r) s-a putut observa cat de importanta este actiunea FP pentru piata locala de capital. Suspendarea titlului FP pentru AGA si scaderea motivatiei de a cumpara SIF-uri, ca urmare a amanarii deciziei finale asupra proiectului de lege, au dus la scaderea drastica a lichiditatii", a declarat pentru MEDIAFAX Dragos Darabut, analist la firma de brokeraj Tradeville. Actionarii Fondului au decis miercuri modificarea modalitatii de vot, in sensul ca o actiune va da dreptul la un vot, si au aprobat bugetul pentru anul viitor. Fondul estimeaza ca va obtine in 2012 un profit net de 442,55 milioane de lei (peste 100 de milioane de euro), mai mult decat dublu fata de castigul bugetat pentru acest an, insa cu aproape 100 milioane de lei mai putin compartiv cu rezultatul obtinut in primele noua luni. Discutiile despre despre reducerea capitalului social cu 240,3 milioane lei au fost aminate insa, din lipsa de cvorum, pentru vineri, la a doua convocare. Actionarii FP au mai aprobat miercuri si unele modificari la statut, iar printre acestea se regaseste si cresterea puterii de decizie a Franklin Templeton. Astfel, administratorul va putea lua singur decizii privind tranzactii cu titluri a caror valoare nu depaseste 20% din totalul activelor imobilizate. Proiectul legislativ pentru majorarea pragului de detinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din actiuni, este inscris pe ordinea de zi a sedintelor de luni si marti de saptamana viitoare din plenul Camerei Deputatilor, dar nu este sigur daca vor avea loc discutii pe tema acestei initiative. Proiectul a figurat si in aceasta saptamana pe ordinea de zi a sedintelor de plen, insa nu a fost discutat. Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut miercuri cu 1,74%. Transferurile cu actiuni au insumat 10,85 milioane lei (2,5 milioane de euro), suma de cinci ori mai redusa decat rulajul din sesiunea precedenta, de 55,84 milioane lei (12,8 milioane euro). Un rulaj mai redus decat miercuri a fost inregistrat la BVB in data de 25 octombrie, de 9,88 milioane lei. Analistul Tradeville crede ca in piata au ramas doua categorii de investitori, respectiv cei care tranzactioneaza pe termen scurt si foarte scurt, care sunt multumiti de nivelul ridicat de volatilitate, si cei care investesc pe perioade foarte lungi (5-10 ani), acestia fiind in cautarea unor actiuni care se vand la preturi foarte scazute fata de valoarea lor intrinseca. "Numarul investitorilor care speculeaza pe termen mediu pare din ce in ce mai mic, acestia preferand sa iasa din piata si sa astepte vremuri mai bune", a spus Darabut. Jucatorii au tranzactionat miercuri si obligatiuni (6,03 milioane lei) si produse structurate ( 5,2 milioane lei). Cele mai tranzactionate au fost titlurile SIF Transilvania (SIF3) si Erste (EBS), cu rulaje de 2,03 milioane lei, respectiv 1,75 milioane lei. Ultimul transfer cu actiunile SIF Transilvania a fost perfectat la 0,55 lei, cu 0,9% sub referinta, iar pretul titlurilor Erste a scazut cu 5,51%, la 48,05 lei. Pe piata Rasdaq operatiunile au cumulat 281.600 lei, nivel apropiat de lichiditatea de marti, de 265.000 lei (61.000 euro). Bursele europene afisau scaderi de pana la 0,8% la finalul sesiunii locale, iar actiunile de pe Wall Street au inceput de asemenea tranzactiile de miercuri in scadere, increderea investitorilor fiind afectata de criza din zona euro si date economice sub asteptari provenite din China.