(BVB) a inchis in urcare, in contrast cu bursele europene. Peste un sfert din rulaj a fost asigurat de tranzactiile de tip deal - 30 mai 2017
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de luni, în contrast cu bursele europene, tranzacțiile cu acțiuni însumând 35,5 milioane de lei. Peste un sfert din rulajul cu acțiuni a fost asigurat de tranzacțiile tip deal. Indicele compozit BET Plus a crescut cu 0,26%, iar BET, al titlurilor blue-chip, cu 0,3%. Avansul de astăzi vine după ce, săptămâna trecută, bursa românească a urcat la un nou maxim al ultimilor 9 ani și jumătate. Pe piața principală, cel mai tranzacționat emitent a fost OMV Petrom (SNP), cu tranzacții de 5,15 milioane de lei, urmat de Fondul Proprietatea (FP), cu 2,8 milioane de lei, și Banca Transilvania (TLV), cu 2,7 milioane lei. Acțiunile SNP au încheiat ședința în coborâre cu 0,3%, acțiunile FP au scăzut cu 0,76%, iar TLV a stagnat. Pe piața deal, tranzacțiile a fost de 9,49 milioane de lei, din care 12,5 milioane cu acțiuni OMV Petrom, 2,15 cu acțiuni MedLife (M), 1,72 milioane lei cu SIF Moldova (SIF2) și1,51 milioane lei cu SIF Muntenia (SIF4). Acțiunile MedLife au pierdut 3,45%, SIF2 au crescut cu 1,35%, iar SIF4 cu 1,53%.Potrivit unui raport transmis BVB și publicat astăzi, Romgaz (SNG)a încheiat un contract de 7,2 milioane de lei cu Transgaz (TGN) pentru servicii de înmagazinare subterană de gaze naturale în perioada1.04.2017-31.03.2018. Acțiunile producătorului de gaze au urcat cu 0,6%, iar cele ale Transgaz cu 1,43%. La nivel european, indicele Stoxx Europe 600 a scăzut pentru a treia ședință consecutiv, finalizând ședința cu un declin ușor, de 0,03%. Bursele din SUA și Marea Britanie au fost închise astăzi, ceea ce a limitat volumele pe bursele europene. În regiune, bursa de la Varșovia a scăzut cu 0,08%, cea de la Praga cu 0,33%, iar cea de la Budapesta a avut un declin de 0,64 %. Revenind la BVB, BET NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,63%. BET FI, compus din cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea, a încheiat sesiunea bursieră în urcare cu 0,41%. BET XT și BET BK au crescut cu 0,42%, respectiv 0,24%. BET XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, în timp ce BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de companii indiferent de țara de proveniență.