(BVB) a scazut in sedinta de miercuri cu 0,42% - 19 ianuarie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a urmat linia burselor vest-europene si a scazut cu 0,42%, intr-o piata in care unele marcari de profituri au dus in jos cu pana la 2,4% preturile actiunilor celor cinci SIF-uri. Piata scazut in prima ora cu pana la 0,65%, iar apoi cotatiile celor mai multe actiuni au inceput sa revina spre nivelurile de la finalul sedintei precedente. Bursa a urmat indeaproape linia pietelor vest-europene, astfel ca intre 13:00 si 14:30, a fost pe verde, insa apoi s-a intors pe scadere. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in scadere cu 0,46%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,22% sub nivelul de la finalul sedintei de marti. In acelasi timp, indicele BET-FI a scazut cu 1,09%, influentat in principal de corectiile, de 0,61% - 2,37%, inregistrate de actiunile societatilor de investitii financiare (SIF). Indicele include si actiunile Fondului Proprietatea (FP), care au crescut nesemnificativ, cu 0,07%. Scaderile titlurilor SIF-urilor au fost determinate in principal de unele marcari de profituri, desi volumele de actiuni scoase la vanzare nu au depasit rulajele din sedintele anterioare. "Probabil ca investitorii au intrat intr-o stare de expectativa si nu se mai avanta sa faca miscari importante precum in zilele anterioare, dupa ce preturile au ajuns la niveluri destul de ridicate. Acesta temperare a cresterilor era de asteptat, multi jucatori preferand sa astepte o stabilizare a preturilor in conditiile in care in ultimele trei luni (de la reluarea discutiilor privind pragul de detinere -n.r.) preturile acestora au inregistrat cresteri cu procentaje cuprinse intre 30% si 85%", a declarat directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian. El crede ca actiunile SIF-urilor vor continua sa fie vizate de investitori, atat pentru dividende, cat si pentru ca noul prag de detinere, de 5% din titluri, permite o expunere mai mare pe aceste titluri. Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 0,73%. Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 25,1 milioane lei (5,8 milioane euro), valoare cu 21% sub rulajul de marti, de 31,8 milioane lei (7,3 milioane euro). Transferurile cu titlurile SIF-urilor au insumat 16,6 milioane lei (3,8 milioane euro) si au asigurat doua treimi din lichiditatea pietei. "Chiar daca in aceasta perioada vedetele pietei au fost SIF-urile, este posibil ca treptat sa vedem o migrare a interesului investitorilor si catre alte actiuni, cum ar fi titlurile Fondului Proprietatea, Petrom sau Transgaz, deoarece preturile acestora au ramas la niveluri scazute, iar potentialul lor de crestere este unul ridicat, cel putin in prima jumatate a anului", a afirmat brokerul. Titlurile SIF Transilvania (SIF3) si SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piata, cu transferuri de 5,3 milioane lei si, respectiv, de 5 milioane lei. Pretul actiunilor SIF Transilvania a scazut cu 2,37%, la 0,5965 lei, iar titlurile SIF Oltenia au coborat cu 0,78%, la 1,15 lei. Cea mai mare parte a rulajului actiunilor SIF Oltenia a fost asigurata de doua deal-uri, de 3,5 milioane lei. Tranzactiile negociate au fost realizate la 1,165 lei, pret cu 0,52% peste nivelul de marti. La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,3%, dupa scaderea entuziasmului initial al investitorilor provocat de planul FMI de majorare a capacitatii de imprumut pentru sprijinirea tarilor din zona euro. Pe de alta parte, pietele din Europa Centrala si de Est avansau cu cel mult 2,2%.