(BVB) a stagnat. Investitorii asteapta noi maxime pe pietele externe - 31 ianuarie 2013
Bursa a incheiat in stagnare sedinta de miercuri, intr-o piata in care rulajele au continuat sa fie reduse in cazul celor mai multe actiuni, iar atentia investitorilor a fost axata cu precadere pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au asigurat mai mult de trei sferturi din lichiditate, scrie Mediafax."Increderea investitorilor s-a diminuat treptat in ultima perioada, dupa rally-ul de la inceputul anului. Ei nu mai au aceeasi siguranta sa intre la cumparare, la fel cum aveau acum cateva saptamani, astfel ca prefera mai degraba sa astepte. Cel mai probabil, situatia actuala este determinata de neincrederea ca piata mai are forta sa creasca de la nivelurile actuale, dar si din cauze care nu depind de piata locala. Mai exact, faptul ca principalii indici internationali sunt aproape de zonele de rezistenta ale maximelor anterioare creaza un disconfort si mai mare pentru investitori", a declarat directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian. Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat sedinta in scadere cu 0,23%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu numai 0,08% sub nivelul de marti. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a crescut cu 0,51%, in timp ce indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a incheiat in stagnare. Totodata, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,55% sub inchiderea sedintei anterioare. Investitorii au transferat in total actiuni de 33,7 milioane lei (7,7 milioane euro), valoare foarte apropiata de cea de marti, de 34 milioane lei (7,7 milioane euro). Totusi, volumele de tranzactionare au ramas reduse in cazul celor mai multe titluri, iar lichiditatea a fost salvata de actiunile Fondului Proprietatea, care au asigurat 78% din rulaj. Cu titlurile Fondului au fost realizate transferuri de 26,2 milioane lei, din care 12 milioane lei reprezinta valoarea unui deal. Pe piata principala actiunile Fondului Proprietatea au incheiat in scadere cu 0,5%, la 0,5965 lei, iar deal-ul a fost realizat la 0,6 lei, pret cu 0,08% peste nivelul de marti. In ultimele sedinte, fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea, a reintrat vizibil la cumparare, preluand cele mai mari pachete transferate. Prin aceste transferuri, Elliott Associates si-a majorat participatia la aproximativ 16,3% din actiunile Fondului Proprietatea. La finalul sedintei de miercuri, actiunile Fondului Proprietatea erau aproape de nivelul din luna aprilie a anului trecut si, totodata, cu 8% sub cel de la inchiderea primei sedinte la bursa, din 25 ianuarie 2011, de 0,6495 lei. Pretul maxim istoric atins de aceste titluri la Bursa a fost in ziua listarii, cand unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/actiune. Actiunile Oltchim (OLT) au fost oprite de la tranzactionare la scut timp dupa ora 14:00, dupa ce Tribunalul Valcea a aprobat intrarea combinatului chimic in insolventa. Aceste titluri ar urma sa revina la transfer dupa confirmarea planului de reorganizare a companiei. La momentul suspendarii, titlurile Oltchim erau pe plus cu 2,5%, revenind usor dupa ce in precedentele patru sedinte au cazut cu aproape 50%. Prima tranzactie de miercuri cu actiunile Oltchim a fost realizata la un pret cu 9% sub inchiderea de marti, iar apoi pretul a trecut de cateva ori pe crestere. Dupa mijlocul sedintei, titlurile companiei s-au stabilizat pe verde. Tranzactiile de miercuri au cumulat doar 47.000 de lei. Corectia din precedentele patru sedinte a coborat capitalizarea bursiera a companiei cu 94 milioane lei (21,7 milioane euro). Inaintea anuntului ca Oltchim va solicita insolventa, capitalizarea bursiera a companiei era de 196,8 milioane lei (45,1 milioane euro), iar la inchiderea sedintei de marti era de 102,8 milioane lei (23,4 milioane euro). Revenirea usoara de miercuri a reusit sa ridice capitalizarea cu 2,5 milioane lei (640.000 de euro), la 105,3 milioane lei (24 milioane euro). In a doua parte a sedintei au fost realizate si cate doua deal-uri cu actiuni Banca Transilvania (2,4 milioane lei) si cu titluri Transgaz (788.000 de lei). "Avand in vedere incertitudinile privind evolutia pietei si faptul ca in ultima perioada s-au realizat mai multe deal-uri cu actiuni care de regula sunt mai putin lichide (cu actiuni Condmag, Vrancart sau Ropharma, realizate marti - n.r.), este posibil ca acestea sa reprezinte iesirea unor investitori care prefera sa marcheze la nivelurile actuale, decat sa mai astepte", a mai spus brokerul. Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat in total actiuni de 646.000 de lei, valoare de peste cinci ori mai mare decat rulajul de 124.000 de lei. Rulajul a fost asigurat in proportie de 75% de transferuri cu titlurile Prospectiuni (PRSN), de 487.000 de lei. La finalul sedintei, aceste titluri erau in crestere cu 0,26%, la 0,19 lei. La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,4%. Pietele au fost pe rosu inca dinainte de stirile privind scaderea inregistrata de economia SUA in ultimul trimestru al anului trecut. Economia SUA a scazut cu 0,1% in ultimele trei luni ale anului trecut in urma reducerii cheltuielilor guvernamentale si a stocurilor companiilor, dar pe tot anul a crescut cu 2,2%.