(BVB) a urcat cu 2,88%, pe fondul sentimentului pozitiv de pe pietele externe - 28 septembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 2,88% in sedinta de marti, in linie cu marile burse externe, pe fondul sentimentului pozitiv indus de sperantele ca liderii europeni vor lua masuri decisive de rezolvare a crizei datoriilor suverane din zona euro. BET-FI, indicele care include cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, a inchis ziua in urcare cu 3,4%, in timp ce cei mai lichizi 10 emitenti, a caror evolutie este urmarita de indicele BET, au consemnat un avans mediu de 3,45%. Totodata, indicele extins al pietei BET-XT, care include cele mai lichide 25 de companii listate, a urcat cu 3,33%, in timp ce companiile din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,48% peste nivelul de la inchiderea de luni.Valoarea operatiunilor realizate marti la BVB se ridica la 47,3 milioane de lei, din care 21,3 milioane de lei reprezinta rulajul Fondului Proprietatea, realizat atat pe piata principala, cat si pe piata Deal, unde rulajul s-a ridicat la 4,38 milioane de lei. Doua pachete de actiuni reprezentand 6,53% din actiunile distribuitorului de medicamente Ropharma Brasov au fost transferate, in prima parte a zilei, prin doua tranzactii negociate in valoare de 10,9 milioane de lei (2,5 milioane de euro). Un pachet de actiuni SIF Moldova au fost transferate in cadrul unui transfer similar, pentru 2,17 milioane de lei. Totodata, o mica parte din actiunile Retrasib Sibiu au fost cedate pe acelasi segment de piata, pentru 874.000 de lei. In jurul orei locale 17.00, bursele vest-europene avansau cu pana la 3,6%, dupa ce si actiunile de pe Wall Street au deschis sesiunea de marti in crestere, iar indicele Dow Jones a urcat cu 1,42%, Standard&Poor's 500, cu 1,48%, iar Nasdaq, cu 1,84%.