(BVB) deschide in scadere cu 1,49% sedinta de miercuri - 27 august 2015

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a deschis in scadere sedinta de tranzactionare de miercuri, indicele de referinta BET consemnand o depreciere de 1,49% in aproximativ 30 de minute de tranzactionare, dupa ce luni indicele celor mai lichide 10 actiuni listate a pierdut 6,32% din valoare, in timp ce marti inregistrase o crestere cu 3,01%. Rulajul la BVB se situa miercuri dimineata la 1,76 milioane de lei (396.719 euro), iar cele mai semnificative schimburi au fost efectuate cu actiunile Electrica, BRD si Banca Transilvania.Indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, era in scadere cu 1,48%, indicele BET-FI al SIF-urilor era in coborare cu 1,61%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, pierduse 1,50%. In acelasi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 1,45%.Luni, Bursa de Valori Bucuresti a inchis in scadere semnificativa pe toti indicii, urmand astfel evolutia burselor din intreaga lume intr-o zi care pe pietele internationale a fost catalogata drept 'lunea neagra'.Indicele de referinta BET al BVB s-a depreciat cu 6,32% dupa ce, in cursul zilei, indicele care arata evolutia celor mai lichide 10 actiuni consemnase scaderi de peste 7%. De altfel, in dupa-amiaza zilei de luni, pagina de internet a Bursei de Valori Bucuresti a fost accesata cu dificultate din cauza traficului ridicat.