(BVB) inchide in stagnare. SIF-urile, singurele pe plus - 22 ianuarie 2014
Bursa de la Bucuresti a inchis cu o crestere nesemnificativa sedinta de marti, intr-o piata unde putinii investitori prezenti la tranzactionare au plasat ordine pentru volume reduse de actiuni, operatiunile cumuland doar 17,13 milioane lei.Piata a fost pe plus cu aproximativ 0,4% in primele doua ore de tranzactionare, insa dupa ora 14:00 s-a intors in imediata apropiere a nivelului de la inchiderea de luni.La fnalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,13%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG foarte aproape de nivelul de luni.In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 0,29%. Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,14%, iar indicele extins BET-BK a scazut cu 0,21%.Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste, SIF-urile si Fondul Proprietatea."Investitorii locali par ca sunt in expectativa sau au devenit mai retincenti in a adopta o pozitie in perioada actuala. Exceptand anumite companii etalon, care ofera o lichiditate medie zilnica acceptabila, restul titlurilor se afla intr-un con de umbra, tranzacttiile efectuandu-se doar sporadic. Jucatorii locali au doar nevoie de un impuls pentru a se reactiva sau asteapta confirmarea unor date economice (probabil afisarea rezultatelor), pentru a-si regandi portofoliile", a declarat pentru Mediafax directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian.La fel ca in sedintele precedente, volumele de tranzactionare au fost reduse in cazul celor mai multe actiuni. Rulaje de peste 500.000 de lei au inregistrat actiuni emise de doar 8 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 17,13 milioane lei (3,77 milioane euro), jumatate din rulajul inregistrat pentru luni, de 34 milioane lei (7,5 milioane euro). Cele mai tranzactionate au fost actiunile Fondului Proprietatea (7,4 milioane lei) si Nuclearelectrica (1,97 milioane lei).Actiunile Fondului Proprietatea au crescut doar cu 0,06%, la 0,8135 lei, in timp ce titlurile Nuclearelectrica au scazut cu 0,94%, la 10,59 lei.Un rulaj de peste un milion de lei au mai inregistrat doar actiunile OMV Petrom, operatiunile cu aceste titluri cumuland 1,67 milioane lei. Ultima tranzactie de marti cu actiunile companiei a fost realizata la 0,485 lei, pret cu 0,21% peste inchiderea de luni.La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in urcare cu pana la 0,3%. Actiunile de pe Wall Street au inceput tranzactiile de marti, de asemenea, in crestere, sustinute de informatiile privind lichiditatile oferite de banca centrala a Chinei celor mai mari institutii de credit din tara, precum si de rezultatele financiare bune raportate de companii americane.